(Foto/Video) „Darul de Crăciun”, concert organizat la Biserica Sfinții Apostoli „Petru și Pavel” din Medgidia, în întâmpinarea sărbătorii Nașterii Domnului

Cultură
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel a fost, în week-end-ul ce a trecut, gazda concertului „Darul de Crăciun”. O seară minunată de teatru, muzică, colinde de care s-a bucurat și Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, pentru care artistul plastic din municipiul Medgidia, Adina Dogaru, a pregătit și un portret.
Inițiatorul evenimentului este baritonul Bogdan Ocheșel, fondatorul Asociației Opera Viva, care a fost acompaniat de doi profesioniști, Cristina Dinescu – vioară și Tudor Tănase – violoncel.
Spectacolul a avut invitați speciali copiii Sara Urzicană, Anastasia Ciobanu și Nectarie Ciobanu.
De la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța au susținut recitaluri elevele Cristina Maria Balca la vioară și Iarina Lescaru – vioara și pian, iar surorile Iulia și Bianca Gongea au cântat un colind a cappella.
Cei prezenți s-au bucurat de un colaj de piese biblice intitulat sugestiv „În noaptea de Crăciun”, în regia profesorului Aurica Enea și de o prezentare de carte „Conferinta științifică internațională-istorie, geopolitică și spiritualitate românească la Marea Neagră” la care a fost invitat profesor dr. Marian Zidaru.
Corul „Buna Vestire” al Parohiei Sfiintii Apostoli Petru și Pavel din Medgidia, dirijat de protopot Petrica Ciobanu, a încheiat evenimentul cu un colaj de colinde și cântece de Crăciun.
În final, cei prezenți la eveniment au primit daruri din partea directorului general al SC Sultan Prodexim din Medgidia, Feuzi Ismail.

Seara s-a încheiat cu o expoziție de pictură al cărei curator a fost profesorul Adina Dogaru, iar graficianul Leonte Năstase unul dintre invitați.
Mai jos puteți vizualiza câteva dintre momentele surprinse pe parcursul evenimentului:








