Hram cu patru ierarhi la biserica „Sfântul Haralambie” din Constanța. Credincioșii se pot închina la racla cu sfinte moaște aduse de la Episcopia Basarabiei de Sud

Cultură
Duminică, 9 februarie, cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Înălțarea Domnului” din satul Gheorghițeni (jud. Suceava), cu prilejul instalării unui nou preot.
Luni, 10 februarie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie. Acesta a trăit pe vremea împăratului roman Septimiu Sever (193-211). A propovăduit credința în cetatea Magnesia, unde a fost hirotonit episcop. La o vârstă înaintată a fost arestat și supus unor chinuri greu de imaginat. Cu toate acestea, nu s-a îndepărtat de credință, ci a convertit alți semeni la creștinism, inclusiv pe fiica împăratului. Episcopul Haralambie a fost condamnat la moarte prin decapitare și a fost martirizat în anul 202, la vârsta de 113 ani.
Cu acest prilej, biserica „Sf. Haralambie” din Constanța (bulevardul Tomis, nr. 301, zona Boema) își cinstește ocrotitorul, prin prezența a patru ierarhi. Încă de vineri, 7 februarie, ora 17.00, va fi adusă spre cinstire icoana Maicii Domnului „Portărița” (de la parohia Rădășeni, jud. Suceava), ce va rămâne la biserică până pe 12 februarie.
Racla cu sfintele moaște va rămâne la biserică până pe 11 februarie
Începând de sâmbătă, 8 februarie, ora 17.00, credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe – Ismail, aduse spre închinare de la Episcopia Basarabiei de Sud. Luni, la ora 8.30, preoții și credincioșii îi vor întâmpina pe cei patru ierarhi la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu (zona vapor), apoi vor merge în procesiune la biserică, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu ierarhii invitați: IPS Ciprian, Mitropolit de Sara Zagora (Biserica Ortodoxă Bulgară), PS Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud (BOR) și PS Macarie, Episcop al Europei de Nord (BOR).






