Începe „Caravana Dansului Popular”: În zece localități din județul Constanța vor avea loc spectacole coregrafice

Cultură
Turiștii și constănțenii vor avea posibilitatea să urmărească, în perioada următoare, spectacole coregrafice în zece localități din județ, în cadrul „Caravanei Dansului Popular”.
Proiectul, derulat de Rusu Georgiana PFA și finanțat de Consiliul Județean Constanța, vizează organizarea în perioada 21 – 30 iulie a zece spectacole coregrafice în localitățile Techirghiol, Mangalia, Neptun, Peștera, Năvodari, Pantelimon, Vulturu, Mihail Kogălniceanu, Negru Vodă și Medgidia.
Durata spectacolelor va fi de 60 de minute și se vor desfășura în intervalul orar 20:00 – 21:00.
Spectacolele vor fi susținute de ansamblul „Dance Sea-mphony” care a reprezentat România la ediția din 2022 a celui mai mare festival de folclor din Europa, World Folklore Festival Côte d’Azur: San Remo – Diano Marina – Cannes. În cadrul acestei competiții, ansamblul a primit cea mai înaltă distincție – Marele Premiu al festivalului.
Repertoriul propus este unul variat, dansatorii urmând să evolueze pe melodii populare specifice mai multor regiuni din România (Dobrogea, Moldova, Muntenia, Oltenia), dar și celor mai reprezentative etnii dobrogene (turci, tătari, aromâni, greci).
„Prin intermediul proiectului „Caravana Dansului popular”, publicul din 10 localități ale județului Constanța va putea urmări coregrafiile prezentate de ansamblul „Dance Sea-mphony” pe covorul roșu din fața Teatro Ariston din San Remo (spațiul în care se desfășoară celebrul festival de muzică ușoară italiană), din fața celebrului Cazino din Monte Carlo, din fața Palatului Festivalurilor din Cannes (spațiul în care se desfășoară nu mai puțin celebrul Festival Internațional de Film) precum și pe marea scenă a finalei din Diano Marina.”, a declarat Georgiana Rusu, reprezentanta organizatorului.
Iată programul complet al spectacolelor:
- Negru Vodă – 21 iulie;
- Năvodari – 22 iulie;
- Vulturu – 23 iulie;
- Mangalia – 24 iulie;
- Techirghiol – 25 iulie;
- Medgidia – 26 iulie;
- Pantelimon – 27 iulie;
- Neptun – 28 iulie
- Peștera – 29 iulie;
- Mihail Kogălniceanu – 30 iulie.
Valoarea proiectului este de 353.500 lei, din care 300.000 lei reprezintă finanțarea Consiliul Județean Constanța și 53.500 lei contribuție proprie a beneficiarului.
Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.







