Intrăm în Săptămâna Albă. Când începe Postul Paștelui?

Cultură
Postul Paștelui începe anul acesta pe 19 februarie iar credincioșii vor sărbători Învierea Domnului pe data de 8 aprilie.
Postul Mare, așa cum îl mai numesc românii, va avea o durată de 40 de zile, la care se adaugă și săptămâna Patimilor și se încheie la 7 aprilie.
Postul Paștelui este cel mai lung și mai dur dintre toate celelalte posturi importante și va avea loc înainte Învierii Mântuitorului, potrivit ziarulunirea.
De ce postim
Motivul principal al postirii în Postul Paștelui era pregătirea catehumenilor care urmau să fie botezați de Paște și să intre în biserică. Totuși, Postul Paștelui a devenit absolut firesc o perioadă de pregătire spirituală pentru toți creștinii să sărbătorească Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
În Postul Mare creștinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunțarea la alimentele de proveniență animalice. Mai mult, aceștia trebuie să se înalțe sufletește prin rugăciune alături de fapte bune.
Așa cum bine se știe, postul reprezintă reținerea totală de la anumite alimente și băuturi în scop religios și moral.
Săptămâna Albă, săptămâna înaintea Postului Paștelui
Data de 20 februarie marchează începutul Săptămânii Albe.
În acesta săptămâna ortodocșii nu mai consumă carne, dar miercuri și vineri au dezlegare la lactate, peste și ouă. Zilele acestea apar în calendar însoțite de cuvântul “harți”, ceea ce înseamnă că sunt zile de dezlegare a postului.
De asemenea, în cele două zile nu are loc Sfânta Liturghie. Zilele Săptămânii Albe au denumiri specifice.







