Mesajul preşedintelui ucrainean la Premiile Grammy. El a apărut într-un videoclip înregistrat

Cultură
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a intervenit, duminică, printr-o înregistrare video, la cea de-a 64-a gală a Premiilor Grammy, cu un mesaj în care a cerut artiştilor prezenţi să nu tacă în faţa invaziei ruse, pentru că nu există nimic care să se opună mai mult războiului decât muzica, relatează EFE.
Preşedintele ucrainean Zelenski a apărut, într-un videoclip înregistrat, la decernarea Premiilor Grammy: „Spuneţi adevărul despre război pe reţelele voastre de socializare, la televizor.
Tăcerea este moarte, spuneţi adevărul prin versurile voastre, pe reţele de socializare sau pe posturi de televiziune„, a subliniat Zelenski, potrivit Agerpres.
De pe ecranul sălii M GM Grand Garden Arena din Las Vegas, unde se desfăşoară anul acesta, în mod excepţional, premiile Grammy, Zelenski a avut oportunitatea de a-şi transmite mesajul, lucru care nu i-a posibil la ultima ediţia a premiilor Oscar, unde participanţii s-au limitat să păstreze un minut de tăcere pentru victimele războiului din Ucraina.
„Muzicienii noştri nu se îmbracă de gală, ei au fost nevoiţi să iasă să lupte pentru a apăra libertatea de a putea iubi, a trăi şi a face ca muzica să fie ascultat”, a adăgat preşedintele ucrainean, citat de Agerpres.
Intervenţia sa a fost urmată de un recital al artistului John Legend, care a interpretat la pian balada „Free”, alături de Lyuba Yakimchuk, o poetă ucraineană din regiunea Donbas, care a reuşit să fugă din ţară în urmă cu câteva zile.
Scena premiilor Grammy s-a luminat în albastru şi galben, culorile steagului ucrainean, în timp ce pe ecrane au fost proiectate imagini ale războiului.
Organizatorii premiilor Grammy au pus la dispoziţie, în colaborare cu organizaţia Global Citizen, un număr de contact pentru ca spectatorii să-i poată ajuta pe cei afectaţi de război.
Sursă: www.hotnews.ro
Foto: YouTube
Video: The Independent







