Moaștele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, sosesc la Constanța

Cultură
30 noiembrie este o zi de sărbătoare în care ortodocșii și catolicii români îl cinstesc pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României și cel dintâi chemat dintre apostoli, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi.
Mâine, 29 noiembrie, la ora 7.45, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, IPS Teodosie va întâmpina o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei care va aduce fragmente din moaștele Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie), ale Sfântului Vasile cel Mare (1 ianuarie) și ale Sf. M. Mc. Procopie (8 iulie).
Sfintele Moaște sunt aduse de la mănăstirea „Sf. Proroc Ilie”, din insula Santorini (Grecia), de o delegație condusă de către starețul mănăstirii, arhimandritul Damaschin.
La ora 17.00, Sfintele Moaște vor fi duse de la catedrală la mănăstirea „Peștera Sf. Ap. Andrei”, unde vor rămâne spre cinstire până în data de 30 noiembrie.
Vineri, 30 noiembrie, de la ora 9.00, la mănăstirea „Peștera Sf. Ap. Andrei” din apropierea localității Ion Corvin, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu ierarhi invitați din țară și din străinătate, preoți și diaconi.
Vineri seară, de la ora 17.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, ierarhul Tomisului va fi prezent la concertul patriotic „E scris pe tricolor Unire!”, susținut de către Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului (dirijor arhid. lect. univ. dr. Ion Iulian Dumitru), împreună cu Muzica Militară a Forțelor Navale Române (dirijor col. dr. Cornel Ignat) și Corala „Sfântul Vasile cel Mare”, Arhimandrit Protopsalt Nikodimos Kavarnos.
Spectacolul este dedicat Centenarului și sărbătoririi Celui Întâi chemat la apostolie, Sfântul Andrei.
Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, Statul Major al Forțelor Navale Române și Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România.
Biletele se găsesc la sediul Casei de Cultură, dar și la bisericile din oraș.
Viața Sfântului Apostol Andrei
Sfântul Apostol Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, şi este fratele Sfântului Apostol Petru. Inițial era ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, de la care aude că Hristos este Mesia Cel așteptat. Astfel, devine ucenic al lui Iisus Hristos, chemând și pe fratele său, Simon, care va deveni Apostolul Petru. De aceea este numit Cel dintâi Chemat.
Cei doi au renunțat la îndeletnicirea de pescari, i-au urmat lui Hristos și, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni”, adică apostoli. După Înălţarea Domnului, sorţii au decis ca Andrei să propovăduiască în Bitinia, Tracia, Macedonia şi Sciţia Minor (Dacia Pontică, Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis, Histria), apoi Bizanţ şi Grecia. De aceea este cunoscut drept „apostolul românilor”.
Conform istoricilor bisericești, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras, din Grecia de astăzi, prin răstignire, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, numită „crucea Sfântului Andrei”. Moaştele sale au fost duse la Constantinopol în anul 350. În anul 850, împăratul Vasile I Macedoneanul a redat locuitorilor din Patras capul sfântului apostol. În urma celei de-a patra cruciade, moaştele Sfântului Andrei au ajuns la Amalfi, în Italia, apoi, în 1462, ele au fost duse la Roma. În anul 1964, capul Sfântului Andrei a fost înapoiat locuitorilor din Patras.
În anul 1995, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a declarat sfânt cu cruce roşie, fiind cinstit în toată Patriarhia română, iar în 1997, Sf. Andrei a fost numit Ocrotitor al României. În anul 2012, 30 noiembrie a devenit Zi de Sărbătoare Legală.
Sfântul Andrei este ocrotitorul României, al Rusiei, al Greciei și al Scoţiei (care are un X pe steag).
Aproape 700.000 de români poartă numele Sfântului Apostol Andrei.







