Neacșu Cristian Dan și Gabriela Topală premianți la concursurile naționale de pian

Cultură
Premiile câștigate la Festivalurile de pian desfășurate pe plan național în perioada martie – iunie 2018, reprezintă o încununare a muncii depuse de copiii claselor de pian din cadrul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada” Constanța – Filiala Medgidia. Aceștia își desfășoară activitatea în cadrul Casei de Cultură „I. N. Roman” Medgidia sub îndrumarea profesorului Angela Bejenaru.
Dintre elevii claselor de pian s-au evidențiat cursanții Neacșu Cristian Dan, care a obținut premiul II la Concursul Național de Pian „Piano Art” desfășurat la Constanța și Gabriela Topală care a obținut mai multe premii. Dintre acestea amintim:
– Premiul de Excelență și Trofeul la Festivalul Concurs Național „Pianul, a doua pasiune”, desfășurat la Râmnicu Vâlcea;
– Premiul I la Festivalul Concurs Național de Interpretare Pianistică „Fantezii muzicale” desfășurat la Botoșani;
– Premiul I la Concursul Național de Interpretare „Pianul Fermecat” desfășurat la Galați;
– Premiul III la Concursul Național de Pian „Virtuozii” – secțiunea Interpretare Instrumentală, desfășurat la Brăila;
– Premiul III la Concursul Național de Pian „Piano Art” desfășurat la Constanța
Cei doi pianiști sunt elevi ai clasei de pian a profesorului Angela Bejenaru.







