Obiceiuri unice și spectaculoase de Paște, vechi de sute de ani

Sărbătoarea Învierii Domnului este marcată în mai multe localităţi din Alba prin obiceiuri unice, păstrate de sute de ani. Scenariul ritual de înnoire anuală a lumii deschise de Duminica Floriilor, închis de Duminica Tomii şi intersectat de noaptea Învierii Mântuitorului Isus, este ilustrat în localitatea Vinerea din oraşul Cugir, de obiceiul tradiţional Păştenii.

Este un obicei unic de întâmpinare a Învierii Domnului, în care, cei care împlinesc în anul respectiv vârsta de 60 de ani, devin „Păşteni”. Ei se ocupă de pregătirea şi împărţirea „Paştilor” pentru întreaga comunitate.

În joia din săptămâna Patimilor, în care „Paştile” se aduc la biserică pentru sfinţire, toţi „Păştenii” sunt îmbrăcaţi în tradiţionalele costume populare şi participă la o procesiune inconfundabilă, care porneşte de la gazdă spre lăcaşul de cult.

“Statu la vase” la Şugag

În a două zi de Paşte, la Şugag, zeci de tineri căsătoriţi în anul dinaintea Paştelui se adună în curtea Bisericii Ortodoxe pentru a sărbători vechiul obicei ”Statu’ la vase în Lunea Paştilor”. Este un obicei al familiei ce se mai practică azi doar în această comună din Alba. Tinerii căsătoriţi în anul pascal ce tocmai s-a încheiat, se adună în Lunea Paştilor în curtea bisericii şi încing un veritabil ospăţ în cinstea vieţii de familie.

Tinerele cupluri vin la biserică îmbrăcate în costumul alb-negru şugăjan, la care, bărbaţii ataşează un fluier la brâu. După slujba religioasă, mirii se adună în curtea bisericii pentru a primi binecuvântarea preoţilor, printr-o slujbă specială. În curte, fiecare tânără familie are o masă pe care soţia o împodobeşte cât mai frumos şi o garniseşte cu o mulţime de bucate alese, specifice Paştilor, pentru a-şi „omeni” rudele, prietenii şi pe toţi cei care vor să le fie alături.

Oaspeţii le fac daruri tinerilor însurăţei, obiecte folositoare în gospodărie, cel mai frecvent vase. Alaiul musafirilor începe cu naşul care oferă un ciubăr în schimbul unui colac făcut de fină şi denumit „pupăză”. Restul musafirilor dăruiesc alte obiecte casnice, în număr de câte două, ceea ce semnifică noua uniune formată de tinerii trecuţi la viaţa de familie.

Tinerele cupluri vin la biserică îmbrăcate în costumul alb-negru şugăjan, la care, bărbaţii ataşează un fluier la brâu. După slujba religioasă, mirii se adună în curtea bisericii pentru a primi binecuvântarea preoţilor, printr-o slujbă specială. În curte, fiecare tânără familie are o masă pe care soţia o împodobeşte cât mai frumos şi o garniseşte cu o mulţime de bucate alese, specifice Paştilor, pentru a-şi „omeni” rudele, prietenii şi pe toţi cei care vor să le fie alături.

Oaspeţii le fac daruri tinerilor însurăţei, obiecte folositoare în gospodărie, cel mai frecvent vase. Alaiul musafirilor începe cu naşul care oferă un ciubăr în schimbul unui colac făcut de fină şi denumit „pupăză”. Restul musafirilor dăruiesc alte obiecte casnice, în număr de câte două, ceea ce semnifică noua uniune formată de tinerii trecuţi la viaţa de familie.

Pe tot parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă, „Mormântul Domnului“, realizat în incinta bisericii, este păzit de Crai, îmbrăcaţi în ţinută militară şi înarmaţi cu suliţe. A doua zi de Paşti, după slujba de la biserică, Craii îmbracă portul popular şi, însoţiţi de un taraf, merg prin sat, din casă în casă, strigând: „Hop, hop, hop, vivat!“ (Hai, hai, hai, să trăiţi!). Craii invită fetele să participe la balul organizat de ei, care începe în seara aceleiaşi zile. Fetele care sunt vizitate şi invitate la bal oferă bani şi ouă roşii vizitatorilor. Cea mai darnică este desemnată „Prima Crăiasă“ a Prăgşorului, o sărbătoare care durează timp de trei zile.

Tocaşii de la Gârda de Sus

Și în comuna Gârda de Sus din Munții Apuseni se păstrează un obicei vechi care s-a moştenit din moşi strămoşi. Este vorba despre un obicei de Paşte care se numeşte „Ţinutul Toacei“, are loc începând cu Joia Mare de dinainte de Inviere – până în Lunea de Paşte (după slujba religioasă de la biserică). Tocaşii (feciorii satului care neapărat trebuie să fie în număr impar), îşi iau răspunderea de a păzi toaca din spatele bisericii, ca nu cumva sa fie furată.

În acest sens, ei rămân cu zi cu noapte în preajma ei. Îşi amenajează un loc pentru a face foc, iar noaptea dorm în jurul lui, pe rând. Pe langă asta, tocaşii au ţevi cu carbid, şi o ţin într-o “puşcătură” continuă, pentru a vesti Învierea Domnului. Sunt îmbrăcaţi în păstori, cu “bituşă” şi clop, dar neapărat şi cu bâtă, tocmai pentru a păzi toaca.

În dimineaţa Lunii Mari a Învierii, Tocaşii împreună cu fetele intră în biserică pentru a lua parte la slujba religioasă. Când aceasta se sfârşeşte, aceştia conduc preotul spre casă, unde sunt serviţi cu un pahar de ţuică şi cozonac. Se întorc apoi cu joc şi voie bună pe centrul comunei, spre deliciul privitorilor. În seara aceleiaşi zile, tot alaiul, împreună cu sătenii și vizitatorii comunei, sunt invitaţi la Căminul Cultural pentru un joc pe cinste.

În acest sens, ei rămân cu zi cu noapte în preajma ei. Îşi amenajează un loc pentru a face foc, iar noaptea dorm în jurul lui, pe rând. Pe langă asta, tocaşii au ţevi cu carbid, şi o ţin într-o “puşcătură” continuă, pentru a vesti Învierea Domnului. Sunt îmbrăcaţi în păstori, cu “bituşă” şi clop, dar neapărat şi cu bâtă, tocmai pentru a păzi toaca.

În dimineaţa Lunii Mari a Învierii, Tocaşii împreună cu fetele intră în biserică pentru a lua parte la slujba religioasă. Când aceasta se sfârşeşte, aceştia conduc preotul spre casă, unde sunt serviţi cu un pahar de ţuică şi cozonac. Se întorc apoi cu joc şi voie bună pe centrul comunei, spre deliciul privitorilor. În seara aceleiaşi zile, tot alaiul, împreună cu sătenii și vizitatorii comunei, sunt invitaţi la Căminul Cultural pentru un joc pe cinste.