Romȃnia, prezentă la Campionatul Mondial de Koresh din Rusia

Cultură
Pe 16 iunie, Uniunea Democrată Tătară a participat cu o delegaţie la Festivalul Sabantoi din Minger, Republica Tataristan – Rusia. Vizita a cuprins două momente importante: Campionatul Mondial de Koresh şi Congresul Mondial al Tătarilor.
Cu aproximativ 50.000 spectatori, 150 de sportivi din peste 30 de ţări şi 40 de jurnalişti festivalul a fost o demonstraţie de bună organizare pentru toţi cei interesaţi.
Romȃnia a invitat încă şapte state să participe la acest festival internaţional. Cȃştigătorii au primit premii în valoare de 50.000 de dolari. Cei șapte viteji au primit fiecare în parte titlul de batîr, 3.000 de dolari, medalia de aur, diploma şi tradiţionalul berbec. Șapte premiaţi cu argint au primit cȃte 2.00 de dolari, iar 14 premiaţi cu bronz au obţinut cȃte o mie de dolari.
Datorită eforturilor UDT de a promova sportul turco-tătarilor preşedintele Federaţiei Mondiale Minnakhmetov Zaudat Midekhatovich a mulţumit delegației şi a transmis atȃt tătarilor din Romȃnia cȃt şi locuitorilor ei, majoritari sau minoritari, toate gȃndurile bune.
„Am avut surpriza plăcută să aflăm că noi suntem apropiaţi din punct de vedere cultural cu tătarii din Republica Tataristan. În momentul în care ne întrebam dacă mai există tătari în Rusia, am fost martori la Sărbătoarea de Bairam de vineri 15.06.2018 unde, în centrul Moscovei, s-au rugat peste un milion de tătari. Am întȃlnit tătari din toate colţurile lumii, am experimentat produse culinare apropiate de bucătăria dobrogeană dar şi unele uitate. Am gustat kîmîz (airag), o băutură din lapte de iapă fermentată într-un sat Bogatyye Saby cȃnd am fost să cunoaştem viaţa adevărată a fraţilor noştrii şi nu puteam să facem asta în Kazan sau Moscova. În Kazan, fosta capitală a hanilor tătari, am cunoscut tătari care nu mai ştiu limba tătară dar şi tătari care ne-au făcut să ne simţim ca în Medgidia, capitala tătarilor din Romȃnia”, spune Naim Belgin, preşedintele UDT.







