SEAS 2023: „Jocuri în curtea din spate”, inspirat dintr-o poveste reală, un spectacol de neratat care tratează un subiect actual, violența în rândul adolescenților

„Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya este un spectacol despre cruzime, o radiografie a psihicului adolescentin, o poveste despre patru băieți și o fată care trăiesc ultima lor zi de libertate, de copilărie, de nevinovăție. Dintre toate spectacolele Teatrului de Stat Constanța acesta îndeplinește cel mai bine rolul teatrului de a pune în discuție, în societate, subiecte importante, extrem de actuale, cum este cel al violenței în rândul adolescenților și tinerilor.

Piesa s-a bucurat de un succes enorm atât în Israel, cât și în alte țări în care a fost montată, mai ales pentru că transpune o poveste adevărată, a procesului agresorilor în cazul unui viol asupra unei adolescente de 14 ani, întâmplat într-o comunitate rurală din nordul țării. Cazul i-a șocat pe israelieni, iar achitarea inițială a făptașilor a declanșat proteste masive în toată țara.

Pentru această piesă Diana Mititelu, în 2021, este nominalizată la premiile UNITER și a primit premiul pentru debut pentru regia spectacolului „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya. Scenografia este semnată de Răzvan Bordoș, lighting design-ul, de Cristian Niculescu, iar traducerea piesei, de Ada-Maria Ichim.

Este negreșit un spectacol de neratat atât pentru adolescenți, dar și pentru cei care au trecut cu brio de această etapă a vieții. Spectacolul care se joacă la Teatrul de Stat Constanța de trei l-am putut urări seara trecută, în Sala Studio, piesa făcând parte din programul Stagiunii Estivale a Artelor Sspectacolului, ediția II-a.

O idee foarte bună a fost organizarea, după spectacol, a unei dezbateri moderate de avocatul constănțean Emil Tatu pe tema abordată în spectacol.

Temele puse în discuție, legate de ceea ce spectatorii tocmai văzuseră pe scenă, au fost legate de abuzul sexual asupra adolescentelor, comportamentul libertin al tinerilor și cauzele lui psihologice, gradul de vinovăție al agresorilor, dar și al victimei, educația primită din familie atât de fete, cât și de băieți, condițiile care favorizează abuzul sexual și multe altele.

De la un fapt real la o piesă de succes

Povestea pornește de la o întâmplare reală, petrecută în anii 1990, în Israel, care îi are în prim plan pe cinci adolescenți de 14 și 17 ani: Dvori, Asaf, Sela, Gidi şi Schmulik.

Chiar dacă nu a împlinit încă 15 ani, Dvori face tot ce îi stă în putinţă pentru a demonstra amicilor săi că nu mai este un copil. Crescută doar de maă, după ce tatăl său a murit când ea avea cinci ani, ea afişează o atitudine de adolescentă rebelă căreia „nu îi e frică de nimic” și încearcă pe de-o parte să se integreze în gașca ad-hoc formată de cei patru băieţi mai mari.

Scopul ei este însă de a-i atrage atenţia lui Asaf, masculul alfa al grupului pe care Dvori îl place.

Totul pornește de la provocare inițiată de Asaf pentru ca Dvori să o şi ducă la bun sfârşit: bea, fumează, dansează în faţa celorlalţi, totul pentru a fi luată în serios și privită așa cum își dorea.

Lucrurile ajung din păcate prea departe, până în punctul în care adolescenții profită de fată și o violează.

Gradul de vinovăţie al tinerilor este însă dificil de stabilit, iar acest aspect a fost amplu dezbătut în cadrul piesei, dar și după terminarea acesteia cu specctactorii prezenți care s-au poziționat în tabere diferite.

Cei mai mulți dintre cei prezenți la spectacolul de seara trecută au apreciat că Asaf (jucat de Andrei Bibire), Sela (jucat de Theodor Șoptelea), Gidi (Cătălin Bucur) şi Schmulik (Ștefan Mihai) o manipulează pe Dvori, însă, așa cum s-a putut observa extrem de ușor pe parcursul piesei, fata nu făcea nimic să riposteze.

Cei mai mulți au evidențiat linia foarte fină la granița căreia se află Dvori: victimă sau agresor. 

Dacă încerci să ţii cont de toate circumstanţele, linia dintre victimă şi agresor devine una labilă.

Evenimente transpuse în timp și spațiu într-un ritm alert

Piesa vine și cu a doua perspectivă: cea a procesului, în care atât Dvori cât şi băieţii sunt audiaţi pentru stabilirea unei sentinţe. Cele două planuri – ale jocului celor cinci și a procesului alternează în permanenţă.

Aceiaşi actori joacă atât rolurile de inculpaţi, cât şi pe cele de avocaţi, iar trecerile de la un personaj la altul se petrec brusc, sub ochii spectatorilor într-o manieră impresionantă, care te ține în suspans.

În momentul în care Cristiana Luca renunţă la rochia scurtă și părul desprins, ea nu o mai interpretează pe Dvori, ci pe procuroarea impunătoare care îi interoghează pe cei patru adolescenți.

La fel și Asaf  renunţă la căciula şi la atitudinea de „băiat rău” pentru a se transforma în avocatul sigur pe sine.

Deși foarte tineri, cei cinci actori joacă impecabil, interpretarea fiind, de altfel, şi atuul piesei. Actorii reuşesc să intre aproape instantaneu într-o stare complet opusă celei precedente.

Fiecare dintre spectatorii prezenți se integrează în piesă și resimt tensiunea care se emană pe parcursul celor 60 de minute, fiind un spectacol care te solicită extrem de mult. Tocmai de aceea, finalul este unul destul de ambiguu, iar publicul nu rămâne cu o poveste încheiată ci, din contră, cu numeroase întrebări la care trebuie să găsească singur răspunsuri.

Tocmai de aceea, organizatorii spectacolului au considerat oportună dezbaterea moderată de avocatul Emil Tatu.

Ce s-a întâmplat de fapt? A fost un viol? Dvori a „căutat” ceea ce i s-a întâmplat? De ce a mers atât de departe, din inocență sau pentru că voia să demonstreze mai mult decât ar fi fost cazul la cei 14 ani ai săi?

Sunt doar câteva dintre întrebările la care spectatorii prezenți au răspuns, subiectul fiind unul extrem de actual pentru societatea actuală, chiar dacă de la povestea reală care a dus la scrierea acestei piese au trecut mai bine de 30 de ani.

Întrebările și remarcile au fost extrem de numeroase și asta a dovedit interesul mare pentru aceste teme în rândurile tuturor celor care sunt sau ar putea fi afectați de ele.

Deopotrivă cei care au răspuns provocărilor suscitate de acest subiect au fost tineri de vârsta personajelor, dar și părinți care au trecut demult de perioada adolescenței și pot justifica, într-o oarecare măsură, prin propria experiență de viață manifestările fetei, dar și ale celor patru tineri.

Piesa se joacă din februarie 2020 și cu siguranță pentru mai mulți ani de acum înainte.