Solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an. Ce tradiții și obiceiuri sunt în această zi

La români, solstițiul de vară este apropiat și legat de sărbătoarea Sânzienelor, marcată pe dată de 24 iunie. Sânzienele sunt făpturi magice, aeriene și silvice, care au darul de a aduce vindecare oamenilor, parfum și însușiri de leac florilor, belșug în câmpii și fertilitate animalelor. Coronițele de Sânziene lăsate noaptea afară puteau asigura fetele că vor face nuntă în vara, dacă erau găsite dimineață acoperite de rouă.

Denumirea de solstițiu („Soarele stă”) este dată de faptul că la dată respectivă are loc schimbarea gradientului mișcarii Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32m, durata nopții fiind de numai 8h 28m. Din același motiv și crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopți albe”.

Ce aduce cu ea energia solstițiului de vară?

Este favorabil unor magii puternice, care își pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări în dragoste, prosperitate sau sănătate. Energia solstițiului de vara este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalității, creativității și belșugului, scrie bzi. ro.

Era și un prilej de găsire și folosire a apei magice. Îmbăierea în lacuri sau râuri avea un efect curativ, dar constituia și un ritual de renaștere. În unele regiuni, spălatul cu rouă adunată în ajunul solstițiului reprezenta o practică magică de frumusețe, iar în altele, îmbăierea în apă cu ierburi din noaptea solstițiului reprezenta o cură de refacere a sănătății și vigorii.

Pentru celți, anul nou începea atunci când vechiul dragon era ucis și apărea un alt dragon. Druizii, preoții din regiunile celtice, sărbătoreau Alban Heruin, solstițiul de vara, situat la jumătatea intervalului de timp dintre echinoxul de primăvară (Albam Eiler) și echinoxul de toamna (Alban Elfed). Acest festival al miezului de vara celebra apogeul Luminii, simbolizat uneori prin încoronarea „Regelui Stejar”, zeul creșterii anului. Solstițiul de vara era celebrat în mod tradițional prin ospețe în păduri, jocuri și mari focuri de tabăra.

Tradiții din diferite colțuri ale lumii

În China antică, ceremonialul SOLSTIŢIULUI DE VARĂ consta într-o sărbătoare dedicată pământului, forței feminine și pricipiului Yin. În vechea Galie, celebrarea solstițiului de vară era denumită „Sărbătoarea lui Epona”, după numele unei zeițe a cailor, personificând fertilitatea, independența și agricultură.

Triburile celtice, slave sau germanice sărbătoreau SOLSTIŢIUL DE VARĂ cu focuri de tabăra. Noaptea SOLSTIŢIULUI DE VARĂ era specifică festivalurilor focului și magiei de dragoste, oracolelor iubirii și divinatiei. Se credea că lanurile de cereale se vor înalta la fel de mult că și înălțimea la care săreau peste foc cuplurile de îndrăgostiți. Puterilor magice ale focului permiteau fetelor să își ghicească viitori soți.

În Suedia, un arbore al miezului de vara era înălțat și decorat în fiecare așezare. Sătenii dansau în jurul lui, iar femeile se imbaiau într-un rău. Ritualul avea menirea de a aduce ploaia peste câmpuri.

Anumite ritualurile legate de miezul verii par să se regăsească în majoritatea culturilor. Solstițiul de vară era o vreme a purificării prin apă și foc, un timp când spiritele pământului și cerului pășeau printre oameni. Puteau fi găsite comori îmbelșugate în aur, iar zânele și vrăjitoarele erau mai prezente decât în orice altă perioada a anului. Peste câmpuri erau purtate torțe în scopul îndepărtării bolilor din grâne, iar vitele erau trecute prin foc pentru a se izgoni făpturi asemănătoare vampirilor.

La români, SOLSTIŢIUL DE VARĂ este apropiat și legat de sărbătoarea Sânzienelor, marcată pe dată de 24 iunie. Sânzienele sunt făpturi magice, aeriene și silvice, care au darul de a aduce vindecare oamenilor, parfum și însușiri de leac florilor, belșug în câmpii și fertilitate animalelor. Coronițele de Sânziene lăsate noaptea afară puteau asigura fetele că vor face nuntă în vara, dacă erau găsite dimineață acoperite de rouă.