Tradiţii de Sfânta Maria. Ce nu e bine să faci astăzi, când se prăznuiește Adormirea Maicii Domnului

Cultură
Astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuiește Adormirea Maicii Domnului, cea mai mare sărbătoare închinată Maicii Domnului. În această zi comemorăm moartea şi îngroparea Maicii Domnului şi mutarea ei la cer, este o sărbătoare de tristeţe căci se cinsteşte moartea şi înălţarea Fecioarei Maria, așa că nu este zi de onomastică.
Adormirea Maicii Domnului, considerată una dintre cele mai importante sărbători închinate „celei mai cinstite decât heruvimii şi mai mărite fără de asemănare decât serafimii”, este celebrată de creştin-ortodocşi în fiecare an pe 15 august.
Pentru acest moment, credincioşii s-au pregătesc timp de două săptămâni, prin post şi rugăciune. În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate. Biserica Ortodoxă o cinsteşte cum se cuvine pe Maica Domnului, aceasta fiind pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise.
Potrivit tradiției Bisericii, Maica Domnului a trăit mai mulți ani după înălțarea la cer a Fiului său și a Domnului nostru Iisus Hristos. Cu trei zile înainte de moarte, ea a fost înștiințată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viața veșnică. Deși Apostolii erau răspândiți în lume pentru a propovădui Evanghelia la toate neamurile, au fost prezenți la eveniment, aduși prin puterea lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară înștiințându-i asupra a ceea ce avea să se petreacă, potrivit Agerpres.
După ce și-a luat rămas bun de la toți cei de față — notează Sfântul Ioan Damaschin — a urmat momentul în care Domnul Însuși S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt (moment ce cunoaște o bogată reprezentare iconografică în Biserica Ortodoxă). Atunci, ea a rostit: „Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhul meu”. Acestea zicând, și-a dat duhul, ca și când ar fi căzut în somn. Era o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morții, de unde și denumirea sărbătorii.
Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt. Tradiția mai notează că mulțime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei și de venirea apostolilor. Cortegiul s-a îndreptat spre Ghetsimani unde i se pregătise un mormânt nou de piatră.
Aici, tradiția cunoaște două versiuni: după una, trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcașurile cerești; după cealaltă, trupul Maicii Domnului a fost răpit la cer chiar din mâinile Sfinților Apostolilor Petru și Pavel în momentul în care se pregăteau să-l pună în mormânt, în mâinile lor rămânând doar pânza în care era înfășurat.
Adormirea Maicii Domnului și ridicarea cu trupul la cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După Învierea lui Hristos, Înălțarea Sa la ceruri și Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos.
O sărbătoare care se ţine pentru sănătate, căsătorie, naştere uşoară şi vindecări
Sărbătoarea Sfintei Marii aduce cu ea o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii.
În această zi, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile lor vor fi protejate de boli şi de necazuri.
Tot în această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi. Tradiţia nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele.
Din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.
În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite.
Printre superstiţiile legate de Sfânta Maria Mare se regăsesc şi cele legate de foc. În multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că, în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc acareturile şi să ia boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile. Gospodarii vor avea recoltele blestemate şi fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma.
Această sărbătoare se ţine mai ales pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru naştere uşoară şi pentru vindecări. Oamenii merg la biserică şi se roagă la Fecioara Maria: fetele de măritat pentru un “ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbaţii pentru recolte bogate.
De Sfânta Maria Mare, fetele nemăritate care doresc să îşi găsească ursitul trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (feriga în unele zone) şi să se roage la icoana Maicii Domnului, ţinând candela aprinsă. Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare.
De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.
Ce trebuie să facă fetele nemăritate
Fetele nemăritate care doresc să îşi găsească ursitul trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (feriga în unele zone) şi să se roage la icoana Maicii Domnului, ţinând candela aprinsă. Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare.
De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.
Nu este bine să stai cu ușa închisă pe parcursul acestei zile. Se spune că Fecioara Maria poate intră oricând în casele creștinilor pentru a împărți harul sau divin.
Dacă ai de făcut un drum important de făcut, ia cu ține cel mai bun prieten. Se spune că în această zi pot avea descărcări electrice pentru a arată supărarea Fecioarei Maria față de oamenii necredincioși și neuniti. Plecarea la drum de unul singur arată egoism și independența. Dacă vrei să fii protejat, deși mergi de unul singur la drum, ia cu ține o cruciulița sau un obiect sfințit și vei fi în afară oricărei primejdii.
Sursa: www.agerpres.ro / www.news.ro







