Tradiții de Sfântul Ştefan, sfântul celebrat în a treia zi de Crăciun

Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creștine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, persoanele certate trebuie să se împace, potrivit Mediafax.

O veche tradiţie spune că de ziua Sfântului Ştefan este bine să se aducă în casă icoana care îl înfăţişează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creştinii care au probleme de sănătate, dar şi pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.

Tradiția mai spune că, pentru sporul casei şi sănătatea rudelor bolnave sau păgubite, este bine ca, pe 27 decembrie, să se dăruiască o icoană a Sfântului Ştefan sau o candelă nouă, aprinsă.

În această zi, în biserici se pomenesc creştinii care au murit în împrejurări dramatice şi se împart pachete cu mâncare celor care poartă numele Sfântului Ştefan.

În unele zone din Muntenia se prepară pâinicile lui Ştefan, care au formă rotundă şi sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan. După ce se sfinţesc la biserică, se împart de pomană copiilor săraci.

Se mai zice că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.

Originile Sfântului Ștefan

Numele este de origine grecească – Stephanos – și înseamnă „coroană”, „ghirlandă”, „cunună”. La români, numele de botez sunt Ştefan şi Ştefania sau Ştefana şi derivate ale acestora, Fane, Fănel, Fănica, Făniță şi Fana.

Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni şi au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de martiri creştini pedepsiţi pentru credinţa lor.

Sfântul Ştefan era de neam ales şi provenea din seminţia lui Avraam. Misiunea Sfântului Ştefan era aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorită râvnei şi credinţei sale, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârşi minuni. Având harul divin al minunilor, care-i însoţeau adesea propovăduirile, Sfântul Ştefan a stârnit mânia autorităţilor iudaice, care l-au chemat la judecată în faţă Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzându-l de blasfemie, care la acea vreme se pedepsea cu moartea, dar şi de faptul că strică Legea lui Moise.

În faţă Sinedriului, Ştefan şi-a prezentat argumentele sale solide din scripturi, arătând că legea se împlineşte prin Hristos, adică prin Mesia, cel prezis de profeţi, dar nu a reuşit să-i convingă pe judecători, fiind alungat din cetate şi lovit cu pietre. Prăbuşit sub povara bolovanilor aruncaţi asupra lui, Ştefan a avut totuşi puterea ca, înainte de a muri, să ceară iertare pentru ucigaşii lui: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”.

Sfântul Ştefan a fost ucis cu pietre în valea lui Iosafat. Având în vedere că în vremea aceea cei care erau ucişi cu pietre nu puteau fi înmormântaţi în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ştefan a fost pus în mormântul unui creştin. Moaştele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o viziune. Când i s-au descoperit moaştele, pe mormântul său a fost scris „chiliel”, care în limbă ebraică înseamnă „cunună”, pentru că el a luat, cel dintâi dintre creştini, cununa muceniciei.

Sursa: www.digi24.ro