Tradiții, folclor și toate bunătățile toamnei la Festivalul ”Rodul pământului” desfășurat în week-end, la Cumpăna

Cultură
Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna organizează, la finalul acestei săptămâni cea de-a XVII-a editie a Festivalului Internațional „Rodul Pământului”. Pe parcursul celor două zile, zeci de ansambluri de dansuri tradiționale ale mai multor etnii de pe întreg teritoriul Dobrogei vor avea reprezentanții în fața celor prezenți, vor vizita standurile de la care vor putea să-și achiziționeze legumele și fructele de toamnă și vor putea degusta dincea mai mare plăcintă dobrogeană pe care gospodinele din Cumpăna o vor prepara, lungă de 51 de metri.
Acțiunile din acest an continuă tradiția, scopul organizării acestui festival fiind promovarea României ca destinaţie turistică, păstrarea şi promovarea tradiţiilor culinare ale regiunilor turistice româneşti şi internaţionale, transmit reprezentanții autorității publice locale.
Festivalul Internaţional ”Rodul Pământului” este un eveniment dedicat pământului, gastronomiei româneşti şi internaţionale, bogăţiei etnografice şi folclorice ce pune în valoare moştenirea rurală şi culturală a Dobrogei şi a Românie.
Programul complet al evenimentului poate fi consultat mai jos:
ZIUA I – sâmbătă, 28 septembrie
|
Interval orar |
Desfășurarea evenimentului |
| 1000–1030 | · Parada portului popular-Troiţă-Biserica „Sf.Maria” –Stadion Cumpăna
· Fanfara R.A.J.A. Constanța |
| 1030-1130 | v Deschiderea oficială a manifestării –Prezentatori
v Cuvânt de bun venit adresat de primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju v Intonarea Imnului de Stat al României /Imnul Comunei v Binecuvântarea acordată de Inalt Prea Sfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului v Alocuţiuni invitaţi v Vizitarea standurilor cu produse agricole şi a preparatelor tradiționale. |
| 1130-1135 | PREZENTATORI
POLINA GHEORGHE – solist muzică populară, prezentator Radio Antena Satelor ELENA PLĂTICĂ – solist muzică populară dobrogeană |
| 1135-1155 | Ansamblul folcloric „MUGURAȘII CUMPENEI”din comuna Cumpăna, județul Constanţa
Solist de muzică populară Chelbea Sebastian |
| 1155-1215 | Ansamblul folcloric „IZVORAȘUL DOBROGEAN”din comuna , județul Constanța – instructor Dordea Elena. |
| 1215-1240 | Ansamblul folcloric „FLORI DOBROGENE” din comuna Mihail Kogălniceanu jud.Constanța – instructor Dordea Elena. |
| 1240-1300 | PREMIEREA NOU NĂSCUŢILOR DIN LUNA AUGUST- SEPTEMBRIE 2019 |
| 1240-1300 | Ansamblul folcloric „AROMÂN DOR”- com. Sarighiol de Deal, Tulcea, instructor Caimacan Popescu Dumitru. |
| 1300-1305 | Echipa de Gimnastică Clubul „C.S. VICTORIA CUMPĂNA”, instructor
ELENA VLAD. |
|
1305-1330 |
Școala de Dans Sportiv „Twins Club”- comuna Cumpăna, coregraf Laura Mândrescu Bogorodea. Trupele Mini Dancers, Dream Dance, Dance4you, Crazy Kids |
| 1330-1345 | Ansamblul „KARDELEN”- din comuna Cumpăna, instructor Firdes Musledin. |
| 1345-1405 | Ansamblul „VANGHILIZMO”, comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. |
| 1405-1420 | Recital SAVA MARINA – Constanța |
| 1420-1440 | Ansamblul CAN-RENKLER – comunaTopraisar, județul Constanța, instructor coregraf GAFAR-ȘEILA. |
| 1440-1500 | Școala de Dans Sportiv „Twins Club”-comuna Techirghiol, județul Constanța, coregraf Laurențiu Bogorodea
Ansamblul Folcloric “Mini-Cansu” – Techirghiol Ansamblul Folcloric “Agapi” – Techirghiol |
| 1500-1545 | Recital Extraordinar TUDOR FURDUI IANCU – Ardeal |
| 1545-1605 | Ansamblul folcloric „MUGUREII DOBROGENI”, din orașul Hârșova, instructor Voicu Camelia, soliști Pârleală Andra și Toma Gabriela |
| 1605-1625 | Ansamblul folcloric „CARSIUM”, din orașul Hârșova, instructor Voicu Camelia solist Țăranu Antonia, Șerban Eduard |
| 1625-1635 | Trupa „AUDEO”- folclor țigănesc, Cernavodă, instructor Netty Ioniță. |
| 1635-1645 | Echipa de rugby Clubul „C.S. VICTORIA CUMPĂNA”, antrenor Băcioiu |
| 1645-1655 | Trupa „AUDEO”- folclor țigănesc, Cernavoda, instructor Netty Ioniță. |
| 1655-1715 | Ansamblul Folcloric „ZESTREA POBORANILOR”, comuna Poboru, județul Olt. |
| 1715-1800 | Recital extraordinar CONSTANTIN BAHRIN , Moldova. |
| 1890-1810 | Echipa de fotbal Clubul „C.S. Victoria Cumpăna”, antrenor MUSTACĂ
CRISTIAN. |
| 1810-1830 | Ansamblul Folcloric „ROMÂNCUȚA”, comuna Cumpăna, județul Constanța, maestru coregraf Olteanu Constantin
Soliști Ştefania Luzinschi, Iordan Elena, Câmpanu Cătălin – com. Cumpăna |
| 1830-1840 | Ansamblul Folcloric „DOINA CUMPENEI”, maestru coregraf Olteanu Constantin. |
| 1840-1910 | Recital Adriana Ivanciu– comuna Cumpana, județul Constanța. |
| 1910-1930 | PREMIEREA TINERILOR MAJORI |
| 1930-2000 | Recital Puișor de la Constanța |
| 2000-2100 | Recital extraordinar STELU ENACHE. |
| 2100-2200 | Recital extraordinar BALCANIC SHOW
MIRELA PANĂ și CABARETUL UNIQUE
|

ZIUA II – DUMINICĂ, 29 septembrie
| Interval
orar |
Desfăşurarea evenimentului |
| 1100 – 1130 | Deschiderea oficială a manifestării ;
v Cuvânt de bun venit adresat de primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju v Vizitarea standurilor cu produse agricole şi preparate tradiţionale, a standurilor cu produse meşteşugăreşti şi a expoziţiei de gastronomie. v Discuţii cu producătorii agricoli, legumicultori, crescători de animale etc. |
| 1130 – 1150 | Ansamblul folcloric „BOBOCEII CUMPENEI” comuna Cumpăna, judeţul Constanţa, maestru coregraf Constantin Olteanu.
Solistă Scurtu Andreea |
| 1150 –1200 | Şcoala de Balet „NICOLAE SPIRESCU” – com. Cumpăna, instructor Teodora Spirescu. |
| 1200 – 1220 | Interpret de muzică populară ASAN ELVIS. |
| 1220 – 1240 | OSMAN VIRLAN – Dansuri grecești. |
| 1240– 1300 | Grup vocal „NUFERII ALBI”, comuna Jurilovca, județul Tulcea. |
| 1300– 1320 | Echipa de Scrimă CLUBUL „C.S. Victoria Cumpăna” – antrenor BEZEM SEBASTIAN. |
| 1320– 1340 | Ansamblul Folcloric „BORDEIAȘUL”, Mehedinți. |
| 1340–1425 | Recital extraordinar ANGELICA FLUTUR, Moldova |
| 1425– 1445 | Ansamblul Multietnic „TECHIR”,orașul Techirghiol, județul Constanța, instructor Borali Birsen. |
| 1445 – 1510 | Formația AMIGO comuna Cumpăna, județul Constanța |
| 1510 – 1525 | Cea mai mare ‘’PLĂCINTĂ DOBROGEANĂ’’– prezentare şi degustarea celei mai mari plăcinte dobrogene care măsoara peste 51 m |
| 1525 – 1610 | Recital extraordinar EMILIA DOROBANȚU, Oltenia |
| 1610-1630 | Ansamblul folcloric„LUMINIȚA DOBROGENE” – comuna Lumina, județul Constanța, instructor Elena Dordea. |
| 1630– 1650 | Ansamblul folcloric „ARMÂNA MEA”din orașul Ovidiu, jud. Constanța – instructor Dordea Elena. |
| 1650 – 1700 | Secția de Lupte Libere Clubul C.S. VICTORIA ComunaCumpăna –antrenor Papazu George. |
| 1700 – 1720 | Recital de pian – prof. Elisa Baciu – Clasa de pian a Liceului Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna |
| 1720 – 1740 | Premierea celor mai buni gospodari din comună |
| 1740 – 1750 | Trupa de Dans Modern „ANGY DANCE STUDIO”, oraşul Techirghiol, județul Constanța, instructor Angelica Mihale. |
| 1750 – 1810 | Ansamblul folcloric „TRADIȚII DOBROGENE”din comuna Pecineaga, județul Constanța – maestru coregraf Călin Mihai. |
| 1810 – 1830 | Ansamblul Focloric „ASTRAS” Constanța, STEFĂNEL GAVRIZI. |
| 1830 – 1850 | Grupul vocal „FOLKTROTTER”, comuna Cumpăna, județul Constanța, prof. Walter Ghicolescu. |
| 1850 – 1910 | Soliștii Girel Florin Sebastian și Girel Andrei Nicolae, Constanța. |
| 1910 – 1930 | Ansamblul folcloric „ELPIS” al Comunităţii Elene din Constanţa, instructor Teodora Parlea. |
| 1930 – 2030 | Recital POLIFONIC BAND |
| 2030–2130 | Recital extraordinar 3 SUD EST. |
| ÎNCHIDERE EVENIMENT – FOCURI DE ARTIFICII |







