Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae. Ce cadouri NU este bine să oferim de Moș Nicolae

Cultură
Seara de 5 decembrie are o semnificaţie aparte pentru toţi copiii. În fiecare an, în această seară, ei îşi spală şi îşi lustruiesc pantofii, cizmele ori ghetele, aşteptându-l pe Moş Nicolae. Numele Sfântului Nicolae este sinonim cu dărnicia şi compasiunea, dar şi cu darurile aduse copiilor.
Pe data de 6 decembrie creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinți din calendarul creștin și cel despre care s-a crezut mult timp că este adevăratul Moș Crăciun. Moș Nicolae, așa cum este el cunoscut în popor, este ocrotitorul copiilor, mai ales al celor nevoiași, dar și al marinarilor, brutarilor, al fetelor necăsătorite și al celor nedreptățiți.
În noaptea de 5 decembrie spre 6 decembrie, copiii își lustruiesc ghetuțele și sunt nerăbdători să afle când vine și ce cadouri le aduce Moș Nicolae.
Legenda lui Moș Nicolae spune că acesta dăruiește dulciuri și fructe copiilor cuminți, în timp ce aceia care nu s-au comportat exemplar în timpul anului găsesc în ghetuțe o nuielușă.
Legenda lui Moș Nicolae
Sfântul Nicolae a fost cunoscut drept un om foarte religios, cu o vastă cultură teologică, un expert în acest domeniu și un om de înaltă moralitate. De aceea, el este adeseori alăturat apostolilor lui Iisus Hristos și se spune că el ar fi primit de la Dumnezeu inclusiv darul de a face minuni.
Moș Nicolae s-a născut într-o familie înstărită din orașul Patara, în provincia Lichia, situată în partea asiatică a Turciei de azi. Părinții săi l-au trimis să studieze la cele mai renumite instituții de învățământ, apoi a petrecut un timp la Mănăstirea Patara, unde a devenit preot, sub îndrumarea unchiului său, care era episcop.
Când părinții săi au murit, Sfântul Nicolae nu a dorit averea pe care aceștia i-au lăsat-o drept moștenire și și-a împărțit toți banii cu oamenii săraci, după care a plecat în pelerinaj în Țara Sfântă. La întoarcere, s-a retras în cetatea Mira, unde a trăit între oamenii obișnuiți. Ulterior, el a fost ales în fruntea eparhiei din Lichia, după ce a făcut o minune.
Data morții Sfântului Nicolae nu este cunoscută cu exactitate, dar se crede că acesta s-a stins din viață între anii 340-350 după Hristos. Moaștele Sfântului Nicolae au ajuns, în anul 1087, la Bari, în Italia, unde au fost depuse într-o criptă. Din acest mormânt, săpat la aproximativ doi metri sub pământ, pentru că au vrut să fie protejate de eventualele invazii sau profanări, se spune că izvorăşte un lichid incolor (un fel de aghiasmă, un mir mai fluid), care se numeşte Mana sau Santa Mana.
Tradiția cere ca episcopul să extragă, o dată pe an, o seringă din acest fluid, care este amestecat apoi cu apă și este împărțit credincioșilor. O parte din mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află în Biserica „Sfântul Gheorghe“ Nou din Bucureşti, aflată la Kilometrul 0.
Printre minunile Sfântului Nicolae se numără tămăduirile bolnavilor și a demonizaților, dar cea mai remarcabilă se spune că a fost salvarea Mira Lichiei de o foamete cumplită. Moș Nicolae i s-a arătat în vis unui neguțător din Italia și l-a convins să își vândă grâul în cetatea cuprinsă de foamete.
O altă minune pentru care este cunoscut Sfântul Nicolae este salvarea a trei fete tinere de la prostituție. Familia tinerelor ajunsese în sărăcie, iar tatăl lor, pentru a se salva din impas, era dispus să le ofere pe fete spre desfrânare. Așa că, în fiecare seară, Sfântul Nicolae arunca o pungă cu bani în curtea familiei, pentru ca fetele să nu fie date spre pierzare.

Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Nicolae
În tradiția populară, ziua de Sfântul Nicolae se spune că marchează începutul iernii. În data de 6 decembrie, moșul își scutură barba lui gri și începe prima ninsoare. Dacă nu ninge, este un semn că Moșul a întinerit și că va urma o iarnă blândă.
În tradiţiile româneşti, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpadă care cade în luna decembrie, păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură. Este iscoada a diavolului, stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec, apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite.
În colindele româneşti, se vorbeşte despre florile dalbe, flori de măr. Asta pentru că bătrânii cunoşteau şi ei că nuielușa Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că Sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa flori albe.
Dacă la Sfântul Andrei se punea la încolţit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, pentru că acestea să înflorească, dovada iertării greşelilor, după cum spun tradiţiile populare.
Nicolae este unul dintre numele cele mai îndrăgite şi mai răspândite. Numele este format din cuvintele greceşti nike – victorie, biruinţa şi laos – popor, om ce face parte dintr-un popor victorios.
Daruri pentru copiii cuminți
De Moș Nicolae, copiii își curăță ghetuțele și pantofii, apoi așteaptă cuminți să primească daruri, în dimineața zilei de 6 decembrie.
Copiii năzdrăvani, care nu au fost cuminți, primesc în loc de cadouri o nuielușă de măr. Se spune că dacă nuielușa pusă în apă începe să înmugurească, acesta este un semn că Moșul i-a iertat.

Tot în popor se spune că, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru noi, preţ de o clipă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând la dreapta lui Dumnezeu.
Un alt obicei de Sfântul Nicolae spune că în această zi nu se oferă drept cadou obiecte ascuțite, obiecte de culoare neagră, dar nici produse de machiaj sau bijuterii, întrucât acestea ar aduce ghinion posesorului.
De asemenea, cei care își sărbătoresc onomastica primesc mesaje de Sf. Nicolae sau urări de la mulți ani.







