Trupa „Divergent”, un model de urmat. Tinerii constănțeni pentru care fericirea vine din iubirea oferită celor dragi

Cultură
Trupa „Divergent„, formată din copii și tineri talentați ai Centrului de Plasament „Ovidiu” din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, formată în urmă cu doi ani ne oferă zilnic, prin activitățile pe care le desfășoară un model de viață de urmat. Tot ceea ce strâng de pe urma activităților artistice pe care le desfășoară, fie că vorbm despre colindat, spectacole ori premii obținute, împart celor pentru care soarta nu a fost darnică.
De altfel, nici pentru ei viața nu este una ușoară, însă au găsit, cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și îndrumătorului trupei, Steluța Popa, calea prin care își pot înfrumuseța viața de zi cu zi.
În urmă cu doi ani, un grup de tineri din cadrul Centrului de Plasament Ovidiu și-au dorit să aducă bucurie, prin talentul lor, celor din jur, fie că erau copii, asemeni lor, fie adulți ori bătrâni. S-au gândit, împreună cu educatorul din cadrul Centrului să înființeze trupa „Divergent”. În răstimpul ce a trecut de atunci, aceștia au adus bucurie în sufletele celor care i-au primit, fie că vorbim despre instituții publice, firme private, școli ori lăcașe de cult ortodoxe. Au fost primiți cu bucurie, cu sufletul deschis și cu daruri multe pe care ei, la rândul lor, le dau mai departe.
Fiecare dintre membrii componenți ai trupei are talentul său: unii fac dansuri, alții iau lectii de canto ori sunt elevi ai Liceului de Arte „Regina Maria” din Constanța la specializarea „Actorie”, ba chiar unul dintre băieți este elev la Seminarul Teologic din Constanța.
În fiecare an, din banii strânși din colindă, copiii trupei fac cumpărături și oferă totul semenilor aflați în dificultate, acțiunile făcând parte din programul „Bucuria de a dărui!“.
Zilele trecute au colindat-o, la Techirghiol, pe Oana Stan, cea care a fondat brandul „Techir”, dar și conducerea și angajații Gărzii de Coastă Constanța. De asemenea, pe data de 15 noiembrie, trupa „Divergent” a dus colinda la Arhiepiscopia Tomisului și a primit binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Teodosie.
Tinerii au fost plecați, la sfârșitul lunii trecute în excursie, în județul Vaslui ca parte a proiectului „Hoinar în țara mea”. Ei au adus colindele tradiționale în Arhiepiscopia Hușilor, mănăstirea Bujoreni și casele familiilor pe care le vizitează frecvent în cadrul proiectului „Bucuria de a dărui!”. Aceștia au oferit cadouri unor familii defavorizate din localitatea Zorleni, județul Vaslui. Este vorba despre 20 de familii cu câte patru sau cinci copii, cărora viața le-a arătat mult prea puține părți frumoase.
Cu câteva zile înainte de Sfântul Nicolae, Primăria comunei Cumpăna a primit primul grup de colindători și colinda trupei „Divergent”.
Acestia au adus cu ei 41 de pachete constând în dulciuri, cozonac si îmbrăcăminte ce au fost dăruite copiilor beneficiari al programului pentru prevenire a abandonului şcolar din comuna Cumpăna, dar si alimente de bază in valoare de 500 lei, ce au fost donate Cantinei Sociale din cadrul Bisericii Sf. Parascheva din Cumpăna.
Bucuria de a dărui, dar și cea de a câștiga
Pe lângă actele de binefacere pe care le fac, copiii câștigă, prin talentul lor, și premii. Astfel, trupa a câștigat trofeul Concursului Național de Talente „Liga Campionilor“, desfășurat în perioada 15 – 17 iunie 2018, în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia. Concursul s-a aflat la cea de-a noua ediție iar adolescenții au câștigat cupa la secțiunile Dans Individual și Divertisment.
De asemenea, trupa de dansuri a fost invitată să participe alături de școala de dans „Salsa Encanto“-„Greece Ecanto“, la Salsa Spring Festival care s-a desfășurat în Grecia, în perioada 24 – 28 mai 2018. Tinerii au prezentat o scenetă de dans, o parodie, răsplătită cu ropote de aplauze și cu o diplomă de mulțumire din partea organizatorilor. Membrii trupei sunt pregătiți în cadrul școlii „Salsa Encanto“ și a Ansamblului de Dansuri Grecești „Astras”.
https://www.facebook.com/DGASPC.CONSTANTA/videos/2087634584599275/
Aceștia contină, alături de educatorul lor, Steluța Popa, în perioada următoare misiunea căreia i se dedică trup și suflet și speră, prin gestul lor, să aducă bucurie cât mai mare în sufletele celor mici, dar și a celor mari.







