Ziua Drapelului Național, celebrată în municipiul Medgidia

Cultură
Astăzi, în municipiul Medgidia, Ziua Drapelului Național a fost marcată printr-o manifestare organizată de Primăria Municipiului Medgidia la Casa de Cultură „Ioan N. Roman”, cu participarea oficialităților locale, a membrilor Garnizoanei Medgidia și a cetățenilor.
Din program au făcut parte discursurile cu caracter educativ și evocator și momentele de muzică și dansuri populare, asigurate de ansamblul „Cătinașul” din Tortoman și solista Mara Crucianu din Medgidia.
Cunoscutul profesor de istorie Echrem Gafar le-a vorbit celor prezenți despre importanța acestei zile în calendarul evenimentelor legate de patrie. De asemenea, reprezentatul Garnizoanei Medgidia, locotenent Silviu Ilișan a făcut o prezentare a modului cum ziua de 26 iunie a fost declarată zi a Drapelului Național.
Nu în ultimul rând, actorul Laurențiu Vlad a recitat o poezie compoziție proprie, intitulată „Iubiți Drapelul”.
Ziua de 26 iunie a fost consacrată dată a sărbătoririi Drapelului Național prin Legea 96/1998.
Simbol național, alături de stemă, sigiliu și imn, drapelul tricolor este cinstit și sărbătorit în fiecare an de autoritățile locale prin organizarea unor evenimente cu caracter evocator.







