A fost VOTATĂ legea care permite ca la șefia Portului Constanța să acceadă și persoane din afara sectorului naval

Economie
Camera Deputaților a aprobat, marți, 31 octombrie, un proiect de lege care permite ca la șefia Portului Constanța să fie numite persoane din afara domeniului naval.
Potrivit G4Media, proiectul prevede că atât directorul portului, cât și membrii Consiliului de Administrație pot avea experiență în alte domenii. Președintele Comisiei juridică, de discinplă și imunități, Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă a fost unul dintre principalii promotori ai proiectului.
Legea, care merge acum la promulgare la președintele Klaus Iohannis, prevede că membrii Consiliului de Administrație trebuie să aibă studii universitare în științe economice, juridice sau inginerești, precum și minimum 5 ani de experiență în administrarea sau managementul unor entități, persoane juridice, cu capital de stat sau privat, sau 5 ani de experiență în funcții de conducere în administrația publică centrală sau locală.
Legislația actuală prevede că pot fi membri în conducerea portului doar persoane cu experiență în domeniul naval ori logistic.
Portul Constanța este considerat infrastructură strategică pentru România și este controlat de Ministerul Transporturilor și administrația locală.
În ultimele decenii, Portul Constanța a fost condus de persoane agreate de influenți politicieni și oameni de afaceri din Constanța, mai arată G4Media.
Proiectul aprobat de Camera Deputaților poate fi găsit, integral, AICI.
FOTO: CNAPMC
Citește și:







