ANAF se pregătește să facă SUTE de angajări

Economie
ANAF vrea să scoată la concurs anul următor toate cele 1.490 de posturi vacante, a declarat pentru Profit.ro președintele instituției, Lucian Heiuș.
Concursurile de recrutare ar putea începe chiar din primul trimestru (intervalul ianuarie-martie), atenție deosebită urmând să fie acordată deficitului de personal din administrațiile din teritoriu ale Fiscului.
Anunțul privind intenția de a derula concursuri de recrutare în primul trimestru al anului următor a fost făcut de președintele ANAF, Lucian Heiuș, în cadrul unei întâlniri cu directorii din Fisc și cu reprezentanți ai angajaților.
Ulterior, acesta a declarat pentru Profit.ro că vrea ca angajările să vizeze toate posturile vacante.
„Avem acum vacante 1.490 de posturi de execuție și aș vrea ca la anul, începând chiar din primul trimestru, să le scoatem la concurs pe toate sau cât mai multe dintre acestea. Pentru a funcționa eficient, ANAF are nevoie de o schemă de personal completă, mai ales că avem unele zone unde deficitele de oameni sunt destul de serioase și afectează activitatea. Ocuparea posturilor vacante din teritoriu este un punct important al acestor planuri”, a afirmat Heiuș, contactat de Profit.ro.
Aceste concursuri se vor desfășura dupa o metodologie nouă (grila și interviu înregistrat). De asemenea se vor organiza mai multe concursuri pentru titularizarea persoanelor ce ocupă funcții de conducere cu delegație.
În prezent, ANAF are prevăzute un maxim de 22.244 posturi, după ce în ultimii ani guvernanții au blocat angajările și au tăiat din posturile neocupate.
Citește și:







