BNR a majorat dobânda cheie. RATELE la CREDITE ar putea să crească

Economie
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința marți a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, de la 1,50 la sută pe an, începând cu data de 10 noiembrie 2021.
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 9 noiembrie 2021, a hotărât următoarele:
- Majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, de la 1,50 la sută pe an, începând cu data de 10 noiembrie 2021;
- Extinderea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la ±0,75 puncte procentuale, de la ±0,50 puncte procentuale; astfel, începând cu 10 noiembrie 2021 rata dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) se majorează la 2,50 la sută pe an, de la 2 la sută pe an, iar rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se menține la 1,00 la sută pe an;
- Păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară; menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Asociația Piețelor Financiare (ACI Romania) arăta, luni, într-o analiză, că era așteptat ca BNR să majoreze dobânda cheie la ședința din noiembrie.
BNR a dat startul majorării dobânzii cheie în data de 6 octombrie, când a decis majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,50 la sută pe an, de la 1,25 la sută pe an.
Tot în luna octombrie BNR a mai luat o măsură restrictivă pentru creditare și a decis majorarea cu 10% a avansului la creditele ipotecare pentru investiții imobiliare.
Citește și:
Ratele românilor EXPLODEAZĂ după ce ROBOR bate record după record







