Unele dintre ultimele amendamente aduse la proiectul de lege offshore stabileşte penalizarea drastică a petroliştilor din Marea Neagră în cazul în care aceştia nu folosesc angajaţi români şi nu lucrează cu firme înregistrate în România, anunță economica.net.
Ținând cont de volumul cheltuielilor de exploatare, penalităţile pot ajunge la sute de milioane de dolari.
Respectivul proiect de lege, care este foarte important pentru România, ar fi trebui să intre la vot final în Camera Deputaţilor azi, dar a fost din nou amânat.
În proiectul de lege, există trei articole care fac referire la această chestiune. Primul spune că firmele străine cu care companiile petroliere vor încheia contracte pentru a extrage gazele sunt obligate ca, în termen de 30 de zile de la data încheierii primului contract, să înfiinţeze şi să menţină, pe toata durata contractului, o filială sau sucursală cu sediul în România.
Sancţiunea prevăzută în proiectul de lege este de 10% din toată valoarea contractului, pentru firmele străine care nu deschid reprezentanţe în România.
Al doilea articol spune că „în condiţii similare şi de preţ, titularii acordurilor petroliere sunt obligaţi să achiziţioneze bunuri şi servicii de la persoane juridice române cu un capital deţinut în proporţie de peste 25% de persoane fizice şi juridice române”. Amendamentul penalizator spune că petroliştii care nu respectă aceastră prevedere trebuie să plătească penalităţi de 10% din valoarea contractelor încheiate fără respectarea acestei cerinţe.
Al treilea articol spune că „Titularii acordurilor petroliere au obligaţia ca cel puţin o pătrime din numărul total de angajaţi utilizaţi în vederea derulării acordurilor petroliere să fie cetăţeno români cu rezidenţă fiscală în România”. În cazul în care companiile petroliere nu respectă această prevedere, sunt pasibile de o „amendă echivalentă cu un salariu minim brut garantat în plată înmulţit cu numărul angajaţilor pentru care nu a fost îndeplinită obligaţia legală” se arată în amendament.
Citește și:








