Firmele ar putea avea 15 zile suplimentare pentru depunerea declarațiilor fiscale, fără a risca amendarea. Care sunt condițiile

Economie
În momentul în care apar probleme tehnice cu site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) sau cu versiunile electronice ale declarațiilor fiscale, contribuabilii vor avea la dispoziție 15 zile suplimentare pentru a depune formularele, fără a risca amendarea, potrivit unui proiect de lege ajuns recent la Senat.
Aceeași regulă va fi aplicată și atunci când ANAF pune la dispoziție versiuni electronice noi ale declarațiilor fiscale, cu doar câteva zile înainte de termenele de depunere.
Proiectul de lege înregistrat la Senat cuprinde, în esență, o excepție de la aplicarea amenzilor din Codul de procedură fiscală atunci când, din diverse motive (majoritatea tehnice), companiile ajung să depășească termenul limită de depunere pentru declarațiile fiscale.
Care sunt cazurile în care se acceptă acordarea acestui termen suplimentar:
- Serverele autorităților, pe care trebuie transmise electronic declaraţiile fiscale, nu funcţionează o perioadă cumulată de minimum 20 de ore, în intervalul orar 08:00 – 20:00, în cele cinci zile lucrătoare anterioare termenului de depunere;
- Serverele autorităților, pe care trebuie transmise electronic declaraţiile fiscale, nu funcţionează fără întreruperi cumulate mai mari de două ore în cele două zile lucrătoare anterioare termenului de depunere;
- Versiunile electronice ale declaraţiilor au erori ce împiedică declararea corectă a informaţiilor şi, în consecinţă, transmiterea lor este imposibilă cu minimum șapte zile lucrătoare înaintea termenului de depunere;
- Versiunile electronice ale declaraţiilor sunt nefinalizate cu cel puţin șapte zile lucrătoare înaintea termenului de depunere.
Pentru a se aplica, proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial al României.
Sursa: www.avocatnet.ro
Foto: Ilustrativ (Arhivă)
Citește și:







