Mohammad Murad susține că responsabilii din Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne tergiversează deschiderea restaurantelor

Economie
Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, susține că responsabilii din Ministerul Sănătăţii împiedică deschiderea restaurantelor pe 15 iunie, deşi primul-ministru Ludovic Orban ar fi de acord.
Reprezentanţii FPTR au declarat, joi, că sunt nemulţumiţi pentru că în cadrul discuţiilor purtate în urmă cu două săptămâni, la Guvern, primul-ministru Ludovic Orban ar fi sugerat că restaurantele complexelor hoteliere ar putea fi deschise în jurul datei de 15 iunie, iar acest termen se pare că nu mai intră în discuţie acum.
”Vrem să răspundem la întrebările pe care le pun mii de angajaţi. Ce avem de făcut şi când ? Promisiunea că pe 15 iunie, dacă nu se întâmplă nimic rău, vom deschide, am luat-o pe cuvânt şi am angajat; avem la ora asta peste 60.000 de persoane care s-au reintegrat la locul de muncă de la şomaj. De ce acum, cu trei zile înainte, fără niciun anunţ ? Asta înseamnă respect din partea Guvernului ? Guvernul trebuie să fie exemplar pentru noi toţi. Dacă ei nu ştiu să respecte angajamentul, oameni, atunci ce putem cere mai mult!?”, a afirmat Mohammad Murad.
Preşedintele FPTR a mai spus că în fapt decizia de amânare a deschiderii restaurantelor din incinta hotelurilor le aparţine ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi secretarului de stat pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul de Interne, Raed Arafat.
”Vă spun informaţii din interiorul Guvernului: premierul şi ministrul Marcel Velea au fost de acord să deschidem, dar Nelu Tătaru şi Raed Arafat, nu. Şi nimeni nu se pune acum cu medicii. Le place să fie la comandă, dar nu vor câştiga nimic dacă amână deschiderea cu două săptămâni, decât dacă se inventează un vaccin între timp”, a spus Murad.
În context, preşedintele FPTR a lansat supoziţia că celor doi oficiali de rang înalt, Nelu Tătaru şi Raed Arafat, le-ar fi teamă să-şi asume decizia de a recomanda deschiderea restaurantelor şi a mai sugerat că de fapt se doreşte ca patronii să deschidă unităţile pe cont propriu şi acest lucru să fie acceptat tacit.
”Să-mi spună Arafat sau Tătaru ce se va schimba între 15 iunie şi după 1 iulie ? Vine căldura, se inventează un vaccin, pleacă virusul ? Sunt măsuri luate din orgoliu şi din frica de a-şi asuma o decizie. Domnule Arafat, aşteptaţi să dăm faliment sau, dacă se întâmplă ceva rău, se va constata că noi nu am respectat nişte reguli ?”, a mai afirmat Murad.
Citește și:







