O firmă de taximetrie din Constanța rămâne fără un autoturism! ANAF îl scoate la licitație pentru peste 11.000 de lei

Economie
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța scoate la licitație un autoturism ce aparține societății Adonis Gul SRL, în cadrul dosarului de executare nr. 36149969.
Este vorba despre o mașină marca Chevrolet Cruze KL1, care are ca an de fabricație anul 2011. Prețul de pornire al licitației este de 11.339 de lei. De asemenea, autoturismul a fost utilizat ca taxi.
Bunul mobil este grevat de drepturi reale și privilegii în favoarea AJFP Constanța.
Licitația se va desfășura în data de 22 iunie 2023, de la ora 13:30, în Constanța, pe bulevardul Tomis nr. 312A.
În cele ce urmează redăm anunțul privind vânzarea bunului mobil:
Potrivit www.listafirme.ro, site consultat în data de 6 iunie 2023, societatea care rămâne fără un autoturism, Adonis Gul SRL, a fost înființată în data de 31 mai 2016 și are sediul în Constanța, pe Aleea Albatrosului nr. 13.
Sadi Denisa este administrator și asociat unic al societății.
Domeniul de activitate al firmei este legat de „transporturile cu taxiuri”.
Potrivit sursei menționate anterior, în anul 2022, Adonis Gul SRL a avut o cifră de afaceri de 29.846 de lei și zero angajați.

Cifră de afaceri Adonis Gul SRL
Foto: Ilustrativ (www.pexels.com)
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







