O izoletă proiectată de cercetătorii militari din România a fost omologată. Când începe producția

Economie
O izoletă proiectată de cercetătorii militari din România a fost omologată, iar în curând va începe producția acesteia, anunță Ministerul Apărării Naționale.
Cercetătorii științifici din Centrul de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN și Ecologie din cadrul Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare (ACTTM) au realizat, într-un timp record, un Sistem de evacuare a personalului contaminat cu agenți biologici – BIOEVAC (tip izoletă), precizează MApN într-un comunicat.
„Echipamentul asigură izolarea temporară și transportul în siguranță al personalului suspect sau confirmat a fi contaminat cu agenți biologici, inclusiv SARS-CoV-2, și este dotat cu un sistem de filtro-ventilație cu presiune negativă. Produsul dezvoltat de cercetătorii militari îndeplinește standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare și pe traseul de transport al persoanei infestate”, se arată în comunicat.
Citește și:
Trei români au murit în Italia în urma infectării cu COVID-19
31 de cazuri noi de coronavirus. Bilanțul total urcă la 308. Două persoane sunt în stare gravă







