O suprafață de teren situată parțial pe raza comunei Ostrov, scoasă la licitație în vederea închirierii de ABADL

Economie
Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral scoate la licitație, în vederea închirierii un teren situat în albia minoră a fluviului Dunărea, situat parțial pe raza comunei Ostrov și parțial pe raza orașului Călărași.
Potrivit anunțului licitației, publicat recent în Monitorul Oficial al României, perimetrul de teren scos la licitație are o suprafață de 105.018 mp și este situat între km. 368+100 – 368 +800 și este înscris în Cartea Funciară nr. 102823.
Persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire în urma depunerii unei cereri la Serviciul M.E.S.E. din cadrul ABADL Constanța, strada Mircea cel Bătrân, nr. 127, etajul 2.
Costul unui exemplar este de 100 de lei și se va achita numerar la casieria ABADL sau prin ordin de plată. Data limită pentru depunerea solicitărilor este 13.06.2023, ora 16.00.
Data limită pentru depunerea ofertelor este 20 iunie 2023, ora 16.00.
Ședința de deschidere a ofertelor va avea loc în data de 21 iunie 2023, ora 10.00, la sediul ABADL.
Citește și:







