Ordonanță de Urgență: Termenul de cumpărare a anilor de pensie, prelungit de Guvern

Economie
Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică o Ordonanță de Urgență pentru reglementarea unor măsuri din domeniul pensiilor publice.
Astfel, completarea stagiului de cotizare la pensia de stat va fi posibilă până în data de 31 decembrie 2024. De asemenea, mecanismul asigură acoperirea unor perioade de vechime celor care, din diverse motive, nu au contribuit la sistemul public de pensii. În lipsa acestei prelungiri, mecanismul ar mai fi fost disponibil doar în această lună. În această ordine de idei, Guvernul urmează să prelungească termenul mecanismului actual, scrie Antena 3 CNN.
„Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale”, se arată în proiect.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 29, alineatele (11) şi (12) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„Art. 29 – (11) Locurile de muncă încadrate în condiții deosebite de muncă, în baza avizelor a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 01.09.2023 sunt locuri în condiții deosebite de muncă, potrivit legii, până la normalizarea, de către angajator, a condițiilor de muncă.”
(12) Perioada de activitate desfășurată în locurile de muncă pentru care au fost emise avize
la care face referire alin. (11) constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite de muncă, pentru care angajatorii datorează contribuţia de 4% potrivit prevederilor art. 138 lit. b) din
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.”
2. La articolul 30 alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 30 – (2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) încadrate în condiții speciale
de muncă în baza avizelor obținute ca urmare a parcurgerii procedurii de reevaluare stabilită prin Hotărâre a Guvernului sunt locuri de muncă în condiții speciale de muncă, potrivit legii.”
3. După articolul 165 se introduce un nou articol, art. 1651 cu următorul cuprins:
Art. 1651 – Adeverințele eliberate de angajatori sau de către deținătorii legali de arhive precum și documentele necesare stabilirii și/sau recalculării drepturilor de pensie emise potrivit dispozițiilor legale în vigoare, se autentifică prin ștampilă și semnătură olografă a
conducătorului entității sau a persoanei delegate în acest sens.
Art. II Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea
unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 28 septembrie 2020, se modifică după cum urmează:
1. La articolul II, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. II – (1) Până la data de 31 decembrie 2024, persoanele prevăzute la art. I pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă, potrivit
modelului prevăzut în anexa nr. 1. Modelul actului adiţional la contractul de asigurare socială este prevăzut în anexa nr. 2.”
2. La articolul V, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„Art. V – (1) Plata contribuţiei de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 decembrie 2024.
(3) În situaţia în care, la data de 31 decembrie 2024, contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate.”
3. Anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.163/2020, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2021, se modifică şi se înlocuiește cu anexa la prezenta ordonanță de urgență Art. III – Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 90/2021 privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice, aprobată cu modificări de Legea nr. 362/2022, se completează după cum urmează:
1. După articolul 4, se introduce un nou articol, art. 5, cu următorul cuprins:
“ Art. 5 -(1) Prin derogare de la prevederile art. 1, termenul de încadrare în categoria funcţiilor contractuale se prelungeşte până la data de 31 august 2024 personalul desfășurând activități în vederea recalculării pensiilor din sistemul public de pensii în vederea eficientizării operaționale și serviciile electronice avansate pentru sistemul național de pensii prin digitalizare și recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii conform Planului Național de Redresare și Reziliență din cadrul R6. Reforma sistemului public de pensii, Investiția 10., Jalon 240 -Sistemul informatic din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice și I9. Susținerea procesului de evaluare a dosarelor de pensii aflate în plată, Jalon 239 -Toate dosarele de pensii recalculate.
(2) Activitățile prevăzute la alin.(1) au în vedere următoarele acțiuni:
a) determinarea stagiilor de cotizare și a numărului de puncte pentru perioadele de vechime în muncă realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, în baza informațiilor existente în arhiva electronică, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare.
b) Emiterea deciziilor de pensii în sistem centralizat și transmiterea acestora către casele teritoriale de pensii în vederea verificării, îndosarierii, împlicuirii și transmiterii către pensionari.
c) Recalcularea dosarelor de pensii provenite din vechiul sistem al agricultorilor, prin determinarea numărului de puncte conform noii formule de calcul a pensiilor, emiterea și transmiterea deciziilor de pensii către pensionari.
În cele ce urmează redăm integral ordonanța de urgență:
Sursa: www.antena3.ro
Foto: Ilustrativ
Citește și:







