Schimbări la Portul Constanța: Patru administratori, printre care și președintele, înlocuiți

Economie
Patru membri ai Consiliului de Administrație al Portului Constanța, printre care și președinta CA, au fost înlocuiți joi din funcții de reprezentanții Ministerului Transporturilor, care deține 80% din acțiunile companiei. Ministrul Cătălin Drulă a confirmat pentru Economedia.ro schimbarea celor patru.
”Am promis profesioniști în conducerea companiilor de stat din România și exact asta livrăm. De astăzi, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța are patru noi membri în consiliul de administrație. Toți, oameni cu experiență vastă în dezvoltare de companii și eficientizare de procese interne”, a spus Drulă.
Cei patru membri revocați sunt Elena Petrașcu (șefa CA), Daniela Șerban, Ghiorghe Bătrînca și Mircea Burlacu. Ei fuseseră numiți în funcții în decembrie 2018, în perioada guvernului Dăncilă, dar două rapoarte ale Corpului de control, precum și o decizie în primă instanță arată că numirea lor a fost făcută în urma unor vicii procedurale.
Cei patru noi administratori numiți de Ministerul Transporturilor în ședința Adunării Generale a Acționarilor (AGA) de joi sunt Mihai-Florin Mihail, Adrian Crizbășianu, Bogdan Enache și Cristian Paris.
Ei sunt numiți pentru un mandat provizoriu de 4 luni, după care va fi organizată o selecție pentru administratori cu mandate definitive.
Mihai-Florin Mihail este manager cu experiență de peste 20 de ani în dezvoltarea de strategii de dezvoltare și management financiar. A fost Chief Financial Officer la Wind Energy Services East Europe SRL și Director Financiar la DP WORLD Constanța.
Adrian Crizbășianu are 15 ani de experiență în managementul transporturilor maritime și aeriene. A fost Chief Operating Officer la DB Schenker și Country Manager la VGP România, o companie specializată în logistică și administrare de operațiuni industriale.
Bogdan Enache a ocupat poziții de management la companii precum FedEx, TNT România, Austrian Airlines și Delta Airlines.
Cristian Paris a fost administrator adjunct al aeroportului Băneasa și este manager general al Menzies Aviation, una dintre cele mai mari companii din lume în logistică aviatică.
Sursa: www.economedia.







