Sindicaliștii din Finanțe se plâng de CRIZA de angajați: „Personalul este îmbătrânit și frustrat”

Economie
Sindicatul Național Finanțe Publice – SindFISC trage un semnal de alarmă cu privire la fenomenul de depopulare a structurilor „cheie” ale sistemului fiscal românesc.
Depopularea despre care vorbesc sindicaliștii poate fi observată cel mai pregnant la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), unde, în ultimii trei ani, personalul din activitatea de inspecție și administrare s-a redus la jumătate (în prezent sunt sub 500 angajați, inclusiv cu cei din serviciile suport, din care mai puțin de 230 angajați desfășoară activitate de inspecție fiscală, administrează 3.700 mari contribuabili și realizează 47% din totalul veniturilor colectate de ANAF), cazul direcțiilor de antifraudă fiscală în cadrul cărora migrarea personalului către alte structuri este în plin proces de desfășurare sau cazul serviciilor fiscale municipale și orășenești unde activitatea se desfășoară cu 4-5 angajați.
Lipsa unui Statut al finanțistului, unui Acord/Contract colectiv de muncă la nivel instituțional/sectorial care să statueze anumite garanții angajaților devotați sistemului fiscal, au condus la ceea ce astăzi simțim cu toții:
- alocare disproporționata a personalului în diverse structuri și activități, demotivare și frustrare în cadrul unui personal îmbătrânit (vârsta medie 52 ani),
- lipsa de predictibilitate în ceea ce privește cariera acestei categorii specifice de funcționari ai statului român și multe alte neajunsuri instituționale.






