Un bloc de patru etaje cu vedere la mare va fi construit în Costinești. Investitorul, afacerist în Mamaia Nord

Economie
Radu Florin Mardale, un investitor care a ridicat mai multe imobile în nordul litoralului își mută afacerile mai spre sud și construiește două corpuri de patru etaje de locuințe colective în Costinești, pe strada Portului, nr. 71, la doi pași de plajă.
Zilele acestea, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a decis, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 31.05.2023 că proiectul de construire a unui imobil pe strada Portului nr. 71, nu se supune evaluării impactului asupra mediului.

Imobil nou în Costinești
Investitorul, Radu Florin Mardale, cu domiciliul în Constanța a înregistrat solicitarea de emitere a acordului de mediu la APM Constanţa în data de 20.04.2023.
Proiect care va fi amenajat pe malul mării, la Costinești vizează construirea unui imobil de locuinte colective în două etape (Corp C1 si Corp C2) cu suprafața construită la sol de 840 mp si suprafața desfășurată totală de 4.200 mp, fiind compus din 78 de unități locative.
Regimul de înălțime a construcției propuse este P+4E și terasă circulabilă. Spațiile verzi plantate vor ocupa 30% din suprafața terenului, 630 m2. Constructia va beneficia de 52 locuri de parcare în incinta proprietății reprezentând 66% din numărul de unități locative disponibile în imobil. Pentru acces se vor folosi căile de acces existente – strada Portului și ștrada George Cosbuc.
Radu Florin Mardale derulează investiții asemănătoare în Mamaia Nord, acolo unde a construit alte imobile de locuințe colective.
Sursă foto: Digital Adviser
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







