Un fost adjunct al Biroului Vamal Port Constanța și-a deschis două firme care se ocupă de activități anexe pentru transporturi

Economie
Mihai Mihăiță, fost adjunct al Biroului Vamal Port Constanța, și-a deschis recent două firme care se ocupă de activități anexe pentru transporturi.
În Monitorul Oficial al României a fost publicat un extras al încheierii nr. 29306/05.12.2023 privind autorizarea constituirii, înmatricularea și înregistrarea SC Beta Storage SRL.
De asemenea, în același Monitor Oficial al României din data de 22 decembrie a fost publicat un al doilea extras al încheierii nr. 29307/05.12.2023 care vizează autorizarea constituirii, înmatricularea și înregistrarea SC Beta Brokerage SRL.
Ambele societăți au ca obiect de activitate „Activități anexe pentru transporturi„. Unicul acționar al firmelor este Mihai Mihăiță, el îndeplinind și rolul de administrator.
Firmele au sediul în incinta Zonei Libere Constanța, sector Sud, parcela 17, camera 1, Portul Constanța.
Capitalul social al firmelor este de 200 de lei.
În urmă cu mai mulți ani, în 2004, procurorii Serviciului Teritorial Anticorupţie Constanţa a fost cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă calificată, alături de Roberto Lucian Bojin.
Potrivit procurorilor, Mihai Mihăiță ar fi pretins, prin intermediul complicelui său, Roberto Lucian Bojin suma de 1.500 dolari pentru îndeplinirea formalităţilor vamale pentru un import de citrice sosit în transport maritim în Portul Constanţa în beneficiul unei societăţi comerciale importatoare. Procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie au transmis de la acea vreme au l-au prins în flagrant pe Bojin în momentul primirii banilor.
Instanța i-a condamnat pe cei doi la câte un an de închisoare cu suspendare
Dosarul a trecut printr-o judecată în urma căreia cei doi au fost achitaţi de Tribunalul Constanţa, în luna mai 2006.
Sentinţa a fost menţinută de Curtea de Apel, iar procurorii au formulat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a hotărât, la sfârşitul anului 2007, rejudecarea procesului. Tribunalul Constanţa i-a condamnat la câte un an cu suspendare, însă atît DNA, cât şi cei doi vameşi au atacat decizia, iar Curtea de Apel Constanţa a menţinut pedepsele date de Tribunal. Dosarul a ajuns la instanţa supremă şi sentinţa de condamnare a rămas definitivă.
Pe tot parcursul procesului, Mihăiţă şi Bojin au susţinut că sunt nevinovaţi şi au cerut să fie achitaţi, însă judecătorii au stabilit că dovezile împotriva celor doi sunt întemeiate şi i-au condamnat cu suspendare.







