Un teren și locuința construită pe el din Mihail Kogălniceanu, scoase la licitație. Care este prețul de pornire

Economie
Un teren de aproape 400 de metri pătrați și o locuință din Mihail Kogălniceanu sunt scoase la licitație în cadrul dosarului de executare nr. 164/2022.
În data de 3 iulie 2023, de la ora 12.30, la sediul biroului executorului judecătoresc Ionica Sarkis din Constanța are loc licitația publică pentru vânzarea bunului imobil situat în comuna Mihail Kogălniceanu, strada Libertatii, nr. 11B, constând dintr-un teren în suprafață de 388 mp și construcția C1 – locuință tip subsol+parter și un etaj având o suprafață construită la sol de 110 mp, înscris în cartea funciară nr. 100602, proprietatea debitoarei L.R-M.
Cererea de executare silită nr. 164 din 07.02.2022 face obiectul dosarului de executare silită nr. 164/07.02.2022 având creditor Banca Transilvania.
Valoarea imobilului este de 727.224 lei și reprezintă prețul de evaluare stabilit conform raportului de evaluare întocmit de Eval Transilvania Consulting SRL – evaluator autorizat, membru titular ANEVAR.
Licitația va începe de la prețul de 75% din prețul de pornire a licitației, respectiv suma de 545.418 lei.
Imobilul este grevat de un contract de ipotecă nr. 1234/03.11.2009, de intabulare drept de ipotecă în valoare de 135.000 de euro și celelalte obligații de plată aferente creeditorului.
Imobilul se vinde liber de sarcini.
Cei care pretind vreun drept asupra imobilului urmărit trebuie să îl anunțe pe executorul judecătoresc înainte de data stabilită spre vânzare.
Publicația de vânzare poate fi consultată în cele ce urmează:
Foto: Ilustrativ (Image by Racool_studio on Freepik)
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.







