Veste proastă pentru șoferi! Guvernul renunță la compensarea cu 50 de bani a prețului la pompă al carburanților

Economie
Astăzi, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că începând cu data de 01 ianuarie 2023, compensarea cu 50 de bani a prețului la pompă al carburanților va fi suspendată.
„Dacă inițial măsura nu părea să fie una care să producă efecte, la sfârșitul anului putem să constatăm că a fost o măsură bună”, în condițiile în care prețul la carburanți a scăzut în prezent la un nivel anterior anunțării acestei compensări, a spus premierul României, la începutul ședinței de Guvern, potrvit G4Media.
De asemenea, acesta a menționat că este vorba despre o măsură de suspendare, astfel încât „dacă prețurile vor avea o evoluție care să depășească puterea de cumpărare și de susținere la nivelul cetățenilor” compensarea va fi aplicată din nou.
Pe fondul creșterii rapide a prețului, amintim că Guvernul a anunțat compensarea prețului la carburanți în luna iunie. Măsura trebuia, inițial, să fie în vigoare trei luni, însă s-a prelungit până la finalul acestei luni.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că GTuvernul a decis să compenseze câte 25 de bani din prețul fiecărui litru de combustibil de carburant la pompă, alți 25 de bani fiind compensați de benzinării – sumă ce li se deducea din taxele și impozitele datorate bugetului de stat.
Sursa: www.g4media.ro
Foto: Ilustrativ (www.pixabay.com)







