Vocherele sociale NU se mai acordă decât românilor foarte săraci

Economie
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș anunță că voucherele sociale nu vor mai fi acordate tuturor categoriilor de beneficiari.
Acesta adaugă că, din punct de vedere al Comisiei Europene, persoanele care au veniturile peste pensia minimă socială nu fac parte din categoria socială de sărăcie extremă.
„Demersurile pentru ceea ce înseamnă prelungirea valabilității voucherelor sociale îl facem, dar cred eu că nu vor mai fi voucherele acordate pentru toate categoriile beneficiarilor de până acum, adică cei care au veniturile peste pensia minimă socială sunt considerați, din punct de vedere al Comisiei, că nu fac parte din categoria socială de sărăcie extremă”, spune Marcel Boloș.
De asemenea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene mai precizează și că familiile vulnerabile vor beneficia în continuare de vouchere sociale.
„Pentru aceea am făcut verificare, împreună cu ANAF. Sunt vreo 63.000 cărora le-am retras cardurile ca urmare a cumulării veniturilor”, a declarat Marcel Boloș despre persoanele care au primit vouchere sociale, dar nu și-au declarat veniturile, scrie stiripesurse.ro.
Citește și:
Peste 60.000 de vouchere sociale au fost blocate. Vezi care a fost motivul!
Foto: www.unsplash.com







