Zen Residence, un ansamblu rezidențial etalon în Constanța, prinde contur

Economie
În ciuda situației pandemice prin care trece municipiul Constanța la acest moment, lucrările la ansamblul rezidențial Zen Residence, situat în zona de nord a orașului, decurg în ritmul prevăzut de dezvoltator.
La acest moment se lucrează la blocurile 4, 5, 6 și 7 (blocul central) și în curând se va turna fundația la blocul 3. „Se lucrează bine în șantier, mai așteptăm echipe de muncitori din Turcia, dar Consulatul Român din Ankara lucrează mai greu în această perioadă. La cele 2 blocuri – 4 și 5, s-a intrat la tencuieli, la partea electrică și sanitară și la tencuială. De asemenea, s-au pus geamurile și ne-am apucat de instalația de gaz și apă. S-au semnat contractele pentru rețelele de utilități”, ne-a declarat reprezentantul dezvoltatorului.
În blocurile 4 și 5, primele începute, și ale căror lucrări trebuie finalizate până în luna august, mai sunt doar câteva apartamente disponibile. Apartamentele din blocul central, numărul 7, trebuie să fie gata în luna decembrie a acestui an, iar blocurile 6 și 3 fac parte din aceeași etapă și trebuie finalizate în același moment adică martie 2022. Ultimele care vor încheia lucrările la ansamblu sunt 1 și 2 ce vor fi predate proprietarilor în luna decembrie 2022.

Pentru că își doresc un ansamblu rezidențial etalon, dezvoltatorul imobiliar a decis ca să să pună la dispoziție viitorilor proprietari toate cele necesare pentru ca să nu se mai intervină asupra fațadelor: „Se va trage instalația de aer condiționat și se vor pune suporții pentru unitățile de aer condiționat astfel încât să nu se mai strice fațadele. Ne dorim ca locatarii să nu mai intervină asupra fațadelor penru a se păstra designul inițial”, a mai spus reprezentantul dezvoltatorului.
BIROUL DE VÂNZĂRI vă stă la dispoziție având apartamente cu 2, 3 sau cu 4 camere, pe strada Genova, nr.6, în Constanța.
Citește și:
(Foto) Ansamblul de locuințe Zen Residence prinde contur. Lucrările sunt în grafic







