za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
    • Alegeri
    • Bilanț de mandat
  • Economie
  • Cultură
    • Istoria Dobrogei
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
    • Sfaturi Naturiste
    • Totul despre Coronavirus
    • Mama și copilul
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Anunțuri
  • Evenimente în Constanța
  • Showbiz
  • Social
  • Turism

Ne puteți urmări pe:

Acasă - Învățământ - Cum explică ISJ Constanța situația creată odată cu numirea directorului Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu din Medgidia

Cum explică ISJ Constanța situația creată odată cu numirea directorului Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu din Medgidia

Cum explică ISJ Constanța situația creată odată cu numirea directorului Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu din Medgidia

Învățământ

12.01.2021

De către Ziarul Amprenta

Ieri, colectivul de cadre didactice a Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia a făcut publică o scrisoare deschisă, adresată inclusiv președintelui României, prin care se explică maniera prin care a fost numit un nou director la nivelul conducerii instituției de învățământ. Astăzi, ISJ Constanța a venit cu explicații, evidențiind faptul că o „colaborare instituțională urmează a fi probată și nu poate fi evaluată anterior momentului ocupării funcției de director sau la numai o zi lucrătoare de la preluarea funcției.”, dar și că „situația familială sau relațiile de rudenie nu constituie obiectul analizei candidaturii vreunui cadru didactic pentru funcția de director/ director adjunct.”

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța aduce la cunoștință faptul că pe 8 ianuarie, unui număr de 111 directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ de stat din județul Constanța le-a încetat contractul de management educațional.

În data de 26 noiembrie 2020 a fost publicată pe forumul IȘJ Constanța Procedura operațională nr. 6506A/23.11.2020, referitoare la detașarea în interesul învățământului pentru funcțiile de director și de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat vacante pe parcursul anului școlar 2020-2021.

„Conform procedurii, cadrele didactice care își doreau să ocupe funcția de director/ director adjunct au avut posibilitatea de a transmite, în perioada 03-08.12.2020, documentele solicitate în format scanat (scrisoare de intenţie; Curriculum Vitae; copie de pe buletinul/ cartea de identitate; acord de numire în funcţie; raport sintetic privind activitatea managerială, în cazul cadrelor didactice care ocupaseră funcția de director). Așadar, au avut la dispoziție 2 săptămâni pentru a pregăti și pentru a transmite prin e-mail documentele menționate mai sus.

Detașarea în interesul învățământului pe funcția de director/ director adjunct s-a realizat cu respectarea prevederilor legale în vigoare, referitoare la asigurarea conducerii interimare până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, fiind vizată cu precădere asigurarea continuității”, se arată în informarea transmisă.

ISJ Constanța explică faptul că din cele 111 posturi de directori/ directori adjuncți, numai în 9  situații nu a fost asigurată continuitatea managerială, pentru unul din motivele expuse mai jos:

  • directorii nu au depus acord scris pentru detașare în interesul învățământului pe funcția de director conform procedurii IȘJ și prevederilor legale în vigoare – 6 situații;
  • în urma analizei criteriilor de competenţă, de expertiză, a profilului personal şi a atribuţiilor specifice funcţiei de director/ director adjunct, s-au constatat deficiențe ale actului managerial – 3 situații.

Cum explică ISJ Constanța, punctual, situația de la LTNB Medgidia

„În ceea ce privește Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Medgidia, un singur cadru didactic a transmis documente scanate în vederea ocupării funcției vacante de director. Așadar, nici domnul Marius Furtună (director căruia i-a încetat contractul de management educațional în data de 08.01.2021), nici alt cadru didactic din unitatea de învățământ nu și-au manifestat interesul și intenția în vederea ocupării funcției de director”, se aratăă în comunicatul de presă remis presei în această dimineață.

În cele ce urmează ISJ Constanța răspunde punctual la fiecare din întrebările transmise în scrisoarea deschisă transmisă de colectivul de cadre didactice a instituției de învățământ:

„Referitor la întrebările transmise prin scrisoarea deschisă a colectivului cadrelor didactice al Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu Medgidia, deși nu am fost nominalizați printre destinatari, cu îngăduința dumneavoastră vom formula punctual răspunsuri:

Este „în interesul învățământului” ca o procedură să permită inspectorului școlar general să numească un director fără să consulte în prealabil pe nimeni din școală?

Procedura operațională nr. 6506A/23.11.2020 a fost elaborată conform art. 254^1, alin.(1), art. 246, alin. (3), art. 258, alin. (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, art. 27, alin. (1), (2), (3) și (4) din OMEN Nr. 3969/2017 din 30 mai 2017, pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar și art. 20, alin. (10) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin O.M.E.C. nr. 5447 din 30 august 2020. A fost publicată în data de din 26.11.2020, toate cadrele didactice din județ având posibilitatea să o consulte.

Este „în interesul învățământului” ca unei întâmpinări prealabile pe care cadrele didactice au trimis-o inspectoratului școlar, în care se precizau argumente concrete împotriva numirii respective, să i se răspundă la modul foarte general, invocând aspecte legislative și ocolind total fondul problemei?

Cadrul didactic la care face referire întâmpinarea a primit în ultimii 3 ani școlari calificativul Foarte bine din partea consiliului de administrație al Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu Medgidia, activitatea sa nu a fost sancționată de vreo comisie de cercetare disciplinară numită de consiliul de administrație al unității de învățământ preuniversitar.

Este „în interesul învățământului” să fie numit un director împotriva dorinței colectivului pe care îl va conduce, chiar fără a avea minime calități manageriale – loialitate, spirit de echipă, corectitudine, atașament față de elevi, respect?

Calitățile manageriale ale cadrului didactic pot fi evaluate începând cu data de 09.01.2021, dată la care a început perioada detașării în interesul învățământului pe funcția de director.

Este „în interesul învățământului” să fie numit un director care nu are sprijinul primarului localității, cu care, inevitabil, trebuie să colaboreze în beneficiul elevilor?

Colaborarea instituțională urmează a fi probată și nu poate fi evaluată anterior momentului ocupării funcției de director sau la numai o zi lucrătoare de la preluarea funcției.

Este „în interesul învățământului” ca o școală să funcționeze fără Consiliu de Administrație, fără comisii, catedre, fără echipe de proiect pentru toate activitățile curente? Începând cu data de 11.01.2021, toate cadrele didactice și-au depus demisia din toate funcțiile deținute în școală, renunțând la orice atribuții, în afara celor care au legătură directă cu procesul educativ.

Nu este în interesul învățământului ca activitatea liceului să fie boicotată în vreun fel și nici să nu fie funcțional consiliul de administrație, organ de conducere al unității de învățământ.

Este „în interesul învățământului” ca, în perioada stabilirii ofertei curriculare pentru anul școlar viitor, în proximitatea constituirii normelor didactice, în perioada sfârșitului de semestru, în atmosfera delicată declanșată de pandemie, școala să fie condusă de cineva fără legitimitate, fără autoritate, fără încrederea colegilor?

Organul de conducere al unității de învățământ este consiliul de administrație, iar directorul exercită conducerea executivă a unității de învățământ. De aceea, este imperios necesar ca la nivelul fiecărei unități de învățământ să existe o echipă de conducere eficientă, care să acționeze constructiv.

Este ”în interesul învățământului” ca Inspectoratul Școlar Județean Constanța să cauționeze o persoană împotrivă unui întreg corp profesoral? Ar fi a doua oară cât Inspectoratul Școlar Județean Constanța ar avea această atitudine, după ce unității noastre școlare i-au trebuit 2 ani și 4 procese civile (toate câștigate) cu inspectoratul pentru a putea finaliza desfacerea contractului de muncă unui cadru didactic titular, care se bucura permanent de susținerea ISJ Constanța!

Inspectoratul Școlar Județean Constanța trebuie să asigure continuitatea activității manageriale la nivelul fiecărei unități de învățământ. Așa cum s-a precizat, un singur cadru didactic și-a arătat disponibilitatea de a ocupa funcția de director al Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu Medgidia, iar documentele depuse au dovedit că întrunește condițiile legale specifice. Nu este în interesul învățământului să nu se asigure continuitatea conducerii executive, așa cum nu este în interesul învățământului să fie respins singurul candidat la funcția de director, mai ales în situația în care nu există motive întemeiate și justificate legal.

Este conflict de interese sau incompatibilitate dacă doamna director numită recent este soția unui consilier local, membru în Consiliul de Administrație al liceului? Este moral? Este în spiritul unei educații europene?

Situația familială sau relațiile de rudenie nu constituie obiectul analizei candidaturii vreunui cadru didactic pentru funcția de director/ director adjunct.

Citește și:

Situație tensionată în cadrul Liceului Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia din cauza numirii unui nou director

 

Ziarul Amprenta

Etichete:

  • ISJ Constanta
  • Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Medgidia
  • Medgidia
Articole similare

Învățământ

Universitatea Maritimă Constanța are un nou rector: conf. dr. ing. Gabriel Raicu a câștigat alegerile organizate astăzi 07.02.2024

Conf. dr. ing. Gabriel Raicu a câștigat alegerile la funcția de rector al Universității Maritime Constanța (UMC). Acesta a obținut 68 de voturi, fiind urmat de prof. Costel Stanca - 28 de voturi și conf. Ioan Omocea - 11 voturi. Inițial au …

Învățământ

Alegeri pentru funcția de rector al Universității Maritime din Constanța: Cine sunt candidații rămași în cursă 07.02.2024

În cursul zilei de miercuri, 7 februarie 2024, la Universitatea Maritimă Constanța au loc alegeri pentru funcția de rector, candidații rămași în cursă fiind conf. Gabriel Raicu, prof. Costel Stanca și conf. Ion Omocea. Inițial au fost depuse patru candidaturi: profesorii …

Învățământ

Proiectul elevilor de la Colegiul „Mircea cel Bătrân“ și Liceul de Informatică, premiat la un concurs internațional 07.02.2024

Proiectul Multi-Acceleration Farming Module, realizat de elevii de la Colegiul „Mircea cel Bătrân“ și Liceul de Informatică, coordonați de prof. dr. Adrian-Eracle Nicolescu de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" Constanța a obținut Premiul al II-lea, la Concursul de Design …

De la același autor

Știrile zilei

Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație 08.02.2024

Zvonurile s-au adeverit. Potrivit hotărârii nr. 1155/30.01.2024 a CA-ului Administrația Fondului Imobiliar SRL consemnată în procesul verbal de ședință nr. 350, bazarul de pe strada I.L Caragiale, pe care constănțenii îl cunosc sub numele de Gorbaciov sau ”La Ruși”, va …

Constanța Imobiliară

Firma unui libanez construiește un cartier rezidențial în Ovidiu, lângă Academia „Gheorghe Hagi” 08.02.2024

În ultimii ani, zonele de la marginea orașelor din județul Constanța s-au dezvoltat rapid. Numeroși investitori au specualat potențialul imobiliar și au achiziționat terenuri la prețuri mici pe care mai apoi fie le-au vândut pe sume colosale fie s-au îmbogățit …

Știrile zilei

Cu ce avere se laudă șeful Poliției orașului Techirghiol, Eduard Grigore 08.02.2024

Pentru ca cetățenii cunoască mai bine oamenii cărora ar trebui să li se adreseze atunci când întâmpină o problemă ce care ține de siguranță, venim în întâmpinarea cititorilor noștri cu prezentarea averilor deținute de șefii secțiilor de poliție de la …

Ultimele Știri

Știrile zilei

Lorem ipsum dolor sit amet 24.02.2025
Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în localitatea Lumina

Știrile zilei

Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în ... 08.02.2024
Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona localității Hârșova

Știrile zilei

Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona lo... 08.02.2024
Este OFICIAL: Bazarul "La Ruși" va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație

Știrile zilei

Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune P... 08.02.2024
Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de polițiștii constănțeni cu droguri în buzunare

Știrile zilei

Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de poliți... 08.02.2024
za-logo

Ziarul Amprenta se dorește a fi încă de la început platforma unde cititorii din acest județ, dar și din împrejurimi, să poată parcurge cele mai proaspete și utile știri care prezintă evenimentele din jurul lor. Este un demers, trebuie să recunoaștem, curajos, în aceste vremuri când tentațiile sunt mari iar goana după senzațional este la cote maxime. Știm că rolul nostru este acela de câine de pază al societății! Tineri, entuziaști, cu experiență în presa locală, vă asigurăm că Ziarul Amprenta vă va aduce zilnic cele mai bune și utile știri din județul Constanța. Ne propunem, străbătând la pas județul, să vă prezentăm atât viața urbană cât și cea rurală așa cum sunt ele în realitate.

Contactați-ne: contact@ziarulamprenta.ro
Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026