Cum revin elevii fizic la școală, de la jumătatea săptămânii viitoare. Semestrul II se termină pe 25 iunie

Învățământ
Elevii vin la școală de la jumătatea săptămânii viitoare, miercuri, 5 mai, pentru încă șapte săptămâni, potrivit calendarului oficial. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a declarat duminică seara, la Antena3, că toți elevii vor veni fizic la școală, dacă localitatea este scenariul verde.
„Miercuri, 5 mai, va fi prima zi de școală pentru toți elevii cu excepția celor din anii terminali. Elevii din ani terminali, neavând structura anului școlar afectată, vor veni la școală conform vechii planificări, la data de 10 mai, urmând să deruleze cursuri elevii de clasa a VIII-a, spre exemplu, până pe data de 11 iunie, pentru că pe 22 iunie vor începe examenele pentru Evaluarea Națională. Cei de clasa a XII-a vor începe pe data de 28 iunie examenul de Bacalaureat. Ceilalți elevi revin după scenariile anunțate. Mai exact: scenariul verde, la rata de infectare sub unu la mie, absolut toți elevii, inclusiv copiii de grădiniță, revin cu prezență fizică. Pentru scenariile galben și roșu, revin cu prezență fizică în data de 5 mai copiii din grădinițe, elevii din învățământul primar, inclusiv clasa pregătitoare și elevii claselor terminale. Deci peste rata de infectare unu la mie.
Și pentru școlile speciale este esențial să permitem prezența fizică. Sunt 27.750 de elevi, mare parte dintre ei sunt cu tulburări, inclusiv din spectrul autist, sunt elevi care au nevoie de prezență fizică, au nevoie de cabinete de stimulare polii senzorială, psihomotorie, de locomoție, de kinetoterapie, au nevoie de lucruri care nici un caz nu pot fi asigurate în online.






