Cumpăna: Elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” au celebrat Ziua Dobrogei

Învățământ
Elevii claselor V – VIII din cadrul Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” Cumpăna au celebrat Ziua Dobrogei sub titulatura „Dobrogea – pământ românesc”.
Evenimentul a început cu intonarea imnului de stat și prezentarea contextului Unirii de acum 144 de ani. De asemenea, a fost amintită și importanța Congresului de la Berlin, prin care României i se recunoștea independența.
În continuare s-a desfășurat un emoționant moment artistic în care Dobrogea, acest bătrân ținut de ape ocrotit, acest teritoriu cu un trecut fabulos și mitic fără egal, a fost elogiată de elevii școlii, prin cântece, poezii și citate din Zaharia Stancu, Geo Bogza, Mihail Kogălniceanu – un partizan hotărât al independenței românilor, precum și Proclamația către dobrogeni a regelui Carol I, care descria plaiurile dobrogene: „Un nou izvor de bunăstareˮ.
La finalul evenimentului, Andreea Scurtu, elevă a clasei a VIII -a D și solistă în cadrul Ansamblului Folcloric „Mugurașii Cumpenei” a interpretat cântecul „Îndemn la unire”, scris de Aurelian Silvestru din Chișinău, scriitor, pedagog, publicist și psiholog.
De asemenea, a fost organizată și o expoziție tematică ce omagiază acest act care a contribuit la clădirea națiunii române.
Foto: Facebook
Citește și:
Cumpăna: Programul FAST a debutat la Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu







