De mâine începe examenul național de Bacalaureat! Peste 130.500 de candidați vor participa la probele din prima sesiune

Învățământ
Ministerul Educației transmite că examenul național de Bacalaureat 2023 începe de mâine, cu proba la Limba și Literatura Română.
La probele scrise din prima sesiune, care se vor desfășura în perioada 26-29 iunie, în 464 de centre, sunt așteptați să participe peste 130.500 de candidați.
Afișarea rezultatelor inițiale, în centrele de examen și online va avea loc în data de 3 iulie, până la ora 12:00. Eventualele contestații vor putea fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
Rezultatele finale vor fi afișate în data de 7 iulie, atât online, cât și la centrele de examen.
De asemenea, în perioada alocată probelor scrise, respectiv 26 – 29 iunie, între orele 8:00 – 16:00, Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE – 0800801100, pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități de organizare.
Foto: Ilustrativ (www.pexels.com)







