(FOTO) Comuna Crucea: „Festivalul Toamnei”, organizat de elevii din cadrul Liceului Tehnologic, un spectacol de culoare și veselie

Învățământ
Elevii Liceului Tehnologic Crucea au sărbătorit astăzi Ziua școlii printr-o serie de activități care au inclus și un festival al toamnei.
Pentru elevii, cadrele didactice și părinții din comuna Crucea astăzi a fost o adevărată zi de sărbătoare. La fel ca în fiecare an, la finalul lunii octombrie, comunitatea din Crucea celebrează Ziua școlii.
Pentru că în acest an școlar ziua de 31 octombrie pică în vacanța între primul și al doilea modul din anul școlar 2023 – 2024, conducerea școlii, cu acordul elevilor și al cadrelor didactice, a convenit ca evenimentele dedicate sărbătorii să fie organizate în avans, în ultima zi a activităților dedicate „Școlii Altfel”.
Pentru „Festivalul toamnei”, organizat în curtea Liceului, toți elevii, cot la cot cu părinții și cadrele didactice s-au pregătit astfel încât să aibă cele mai frumoase standuri și cele mai bune produse. Mămicile au pregătit cele mai bune prăjituri, iar copiii s-au străduit să creeze un decor autentic de toamnă.

„Au participat toate clasele de la clasa I până la clasa a XI-a, dar și grădinițele de la Gălbiori și Crucea s-au pregătit foarte frumos. A fost și târg cu vânzare, iar banii pe care i-au strâns au fost păstrați de fiecare clasă în parte și și-au propus cu aceștia să organizeze fie o excursie, fie o ieșire la film. Fiecare clasă s-a organizat cu comitetele de părinți„, ne-a declarat directorul unității de învățământ, Mariana Dincă.
În cadrul Festivalului Toamnei a existat și un moment artistic organizat de copii claselor I și cei din clasa a IV-a.
„Copiii au avut două dansuri populare. Chiar ne dorim să inițiem cursuri în școală la care să participe copiii pentru că avem mulți doritori„, ne-a mai spus directorul unității de învățământ.

Primarul comunei Crucea, Iulian Tudorache, prezent la eveniment
La eveniment a participat și primarul comunei Crucea, Iulian Tudorache, care a transmis, la finalul evenimentului un mesaj pe pagina de socializate:
„M-am bucurat de niște copiii minunați coordonați de doamnele și domnii educatori și profesori într-o atmosferă de frumos și veselie. Mulțumesc dragi copii, mulțumesc doamnei director pentru invitație, doamnelor și domnilor educatori și profesori pentru muncă depusă! Am stabilit cu doamna director ca dumnealor să continue organizarea de astfel de evenimente, iar eu, împreună cu Consiliul Local să sprijinim cu tot ce putem organizarea. Primul eveniment care urmează și la care va invităm pe toți este 1 Decembrie.
M-a încântat ceea ce am văzut astăzi, sper că și pe dumneavoastră dragi părinți și să dea Dumnezeu să fim din ce în ce mai bucuroși și încântați de activitățile derulate pentru copiii noștri și împreuna cu ei!„, a scris primarul comunei Crucea pe pagina sa de socializare.








