Lista celor 13 școli din județul Constanța unde elevii vor beneficia de programul „Masa caldă” în anul școlar 2023-2024

Învățământ
Peste 5.000 de elevii din 13 localități din județul Constanța vor benficia, în acest an școlar, de programul „Masa Caldă”. Ministerul Educației a pus în dezbatere publică lista celor 450 de școli beneficiare ale programului Masă caldă și proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea listei în care se implementează programul.
În mare parte, este vorba despre aceleași școli ca în anul școlar precedent.
Guvernul plătește tot 15 lei pentru un elev pe zi pentru masa caldă.
Suma alocată în proiectul de Hotărâre de Guvern este mai mică decât cea prevăzută în ordonanța de urgență, adoptată de Guvern. Proiectul de HG prevede 133.000 de mii de lei, iar ordonanța de Urgență prevede 195 de milioane de ei
La nivelul județului Constanța sunt 5.663 de elevi care vor beneficia de masă caldă, iar suma alocată pentru acest program este de 4.169.000 lei.
Astfel, de programul „Masa caldă” vor beneficia elevii din: Dobromir, Crucea, Cuza Vodă, Mihai Viteazu, Castelu, Mihail Kogălniceanu, Poarta Albă, Fântânele, Dumbrăveni, Istria, Siliștea, Topalu și Cerchezu.

În anul școlar precedent beneficiarii proiectului au fost elevii din aceleași 13 localități.
Sursă foto: Freepik
Citește și:
“Masa Caldă” revine în școli: Guvernul a aprobat normele de aplicare a programului







