Luni se dă startul târgului de toamnă al meseriilor

Învățământ
Târgul de toamnă al meseriilor de la Constanța se organizează în acest an școlar sub egida proiectului European Vocational Skills Week, primind din partea Comisiei Europene marca de calitate ”Official Partner of European Vocational Skills Week 2018”.
Unitățile școlare, împreună cu operatorii economici- parteneri ai învățământului profesional, își vor expune oferta de formare pe parcursul unei zile, între orele 11.00 și 18.00, în mai multe locații din județul Constanța: Cobadin, Crucea, Cogealac, Mangalia, Constanța.
Cu sprijinul și implicarea autorităților locale, a Instituției Prefectului Constanța, a reprezentanților CJRAE (Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională), a Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, vizitatorii – elevi și părinți – vor putea beneficia de consiliere pentru carieră și de informații despre celelalte calificări profesionale din oferta educațională centralizată de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța.
Toate cele 31 de unități cu învățământ profesional vor organiza și desfășura în toată perioada 8 – 12 octombrie o serie de activități demonstrative, vor invita foști absolvenți din domeniul pregătirii în cadrul întâlnirilor cu elevii de gimnaziu, vor organiza concursuri la nivel local, vor implica părinții și membrii comunității în activități de informare și promovare, specifice meseriei, vor face cunoscute parteneriatele cu agenții economici dar și oportunitățile de colaborare cu noi parteneri educaționali.
Școlile gimnaziale din județ vor fi incluse în programul de vizitare, eșalonat pe ore, de către centrele organizatoare.

Graficul desfășurării târgurilor expoziționale din perioada 8 – 12 octombrie
Luni, 8 octombrie 2018, ora 11.00 – deschiderea oficială a târgurilor – Casa de Cultură Constanța
Program de vizitare 11.00-18.00
1. Liceul Tehnologic “Nicolae Dumitrescu” Cumpăna
2. Liceul Tehnologic “Ioan N. Roman” Constanța3
3. Liceul Tehnologic “C.A. Rosetti” Constanța
4. Liceul Tehnologic “Alexandru Ioan Cuza” Constanța
5. Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida” Constanța
6. Liceul Tehnologic “Gheorghe Miron Costin” Constanța
7. Liceul Tehnologic “Virgil Madgearu” Constanța
8. Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă “Albatros” Constanța
9. Liceul Tehnologic UCECOM “Spiru Haret” Constanța
Marti, 9 octombrie 2018 – orele 11.00-18.00
Cobadin – Căminul cultural – festivitate de deschidere – ora 11.00
1. Liceul Cobadin
2. Liceul Tehnologic “Nicolae Istrăţoiu” Deleni
3. Liceul Tehnologic “Jean Dinu” Adamclisi
4. Liceul Tehnologic Independența
5. Liceul “Regele Carol I” Ostrov
6. Liceul Tehnologic “Radu Prișcu” Dobromir
7. Liceul Tehnologic “Nicolae Titulescu” Medgidia
8. Liceul Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” Medgidia
9. Liceul Tehnologic “Axiopolis” Cernavodă
10. Liceul Tehnologic “Dobrogea” Castelu
11. Liceul Tehnologic Topraisar
Miercuri 10 octombrie – orele 11.00-18.00
Cogealac – Căminul cultural – festivitate de deschidere – ora 11.00
1. Liceul Tehnologic Cogealac
2. Liceul Tehnologic Mihai Viteazu
3. Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu”, Năvodari
4. Liceul Tehnologic “Ion Podaru” Ovidiu
Joi, 11 octombrie – orele 11.00-18.00
Mangalia – Liceul Tehnologic “Ion Bănescu”, festivitate de deschidere – ora 11.00
1. Colegiul Economic Mangalia
2. Liceul Tehnologic “Ion Bănescu” Mangalia
3. Liceul Teoretic Negru Vodă
Vineri, 12 octombrie 2018 , orele 11.00-18.00
Crucea – Căminul cultural – festivitate de deschidere – ora 11.00
1. Liceul Tehnologic Crucea
2. Liceul Tehnologic “I.C.Brătianu” Nicolae Bălcescu
3. Liceul Tehnologic Ciobanu
4. Liceul Tehnologic “Carsium” Hârșova







