Marș pentru viață, organizat la Constanța. Programul evenimentului

Învățământ
Sâmbătă, 24 martie, de la ora 12.30 toți constănțenii care vor să participe la „Marșul Pentru Viață” sunt așteptați în fața Catedralei arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Plecarea va avea loc la ora 13.30, pe traseul: Piaţa Ovidiu, Strada Mircea cel Bătrân, Sala Sporturilor, Capitol, Spitalul Clinic Judeţean Constanța, Bulevardul Tomis, Capitol, Catedrală.
Anii trecuţi, la „Marşul pentru Viaţă” de la Constanţa au participat peste 500 persoane.
La Constanţa, iniţiativa organizării aparţine Asociaţiei „Simplu-Provita” ce este susţinută de Şcoala Brâncovenească, Radio Dobrogea, ASCOR, „Studenţi Pentru Viaţă“ Constanţa. Marșul urmăreşte promovarea dreptului la viaţă pentru copilul încă ne-născut, afirmarea valorilor familiei şi a vieţii umane.
Marşul Pentru Viaţă se desfăşoară simultan în peste 300 de oraşe din România şi Basarabia.







