Ministrul Educației: „Toate salariile din educație vor crește, niciun salariu nu scade”

Învățământ
Astăzi, Ligia Deca, ministrul Educației a susținut o conferință conferinţă de presă la sediul ministerului, cu scopul de a detalia prevederile OUG emisă joi de Guvern, prin care se acordă majorări de salarii profesorilor.
Ministrul Educației a afirmat că toate salariile din sistemul educațional cresc și a clasificat drept false informațiile referitoare la conținutul avizului Consiliului Legislativ, precum și afirmațiile potrivit cărora, de fapt, salariile vor scădea.
Ligia Deca a arătat că salariul unui profesor nu este compus doar din suma de bază, ci și din sporurile încasate de cadrele didactive. Astfel, salariul mediu în educație crește „până spre 8.500 de lei brut începând din iunie”.
”Vom transmite inspectoratelor informații despre salariile de bază corespunzătoare tuturor gradațiilor. Vechimea în învățământ e diferită de vechimea în muncă. Salariul de bază pornește de la gradația 0, dar se înmulțește cu coeficienți în funcție de vechimea în muncă.
Toate salariile de bază cresc, iar asta se va resimți în venitul net al întregului personal din învățământ. Sporurile se aplica pe această bază mărită. Vorbim despre gradația de merit, care este acordată pentru aproximativ 16% dintre posturi, sporul pentru învățământ special – 15%, spor pentru dirigenție – 10%, sporul pentru învățământul simultan – 7-20%, indemnizația pentru zonele izolate – 20%, spor de suprasolicitare – 20%, spor pentru activități cu persoane cu handicap – 15%, indemnizația de hrană.
Nu trebuie să vorbim doar despre sumele de bază, ci și despre toate creșterile procentuale care se aplică pentru a forma salariul final.
Ca o informație suplimentară: salariul mediu în educație crește până spre 8.500 de lei brut începând de luna aceasta. Acest salariu e mai mare decât salariul mediu brut la nivel național”, a declarat Ligia Deca.
Sursa: www.ziare.com
Foto: Facebook Ministerul Educației – România
Citește și:







