Numărul burselor acordate elevilor din Constanța ar putea crește. Ce prevede proiectul de hotărâre

Învățământ
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Constanța se regăsește un proiect de hotărâre pentru modificarea proiectului pentru aprobarea numărului și cuantumului burselor aferente anului școlar 2022 – 2023 pentru elevii din învățământul preuniversitar.
Potrivit documentului, numărul de burse decis în urmă cu fix o lună s-ar putea mări, astfel:
- Burse de performanță – 166;
- Burse de merit – 7.190;
- Buse de studiu – 788;
- Burse de ajutor social: 3.285.
Proiectul de hotărâre inițial avea în vedere aprobarea acordării a 161 de burse de performanță, 7.209 burse de merit, 776 burse de studiu și 3.267 burse de ajutor social.
În anul 2021 au fost acordate, în total, 15.791 de burse, iar în acest an sunt propuse către acordare 11.429 burse. Deci, numărul de burse acordate a scăzut în mod semnificativ. În proiectul de hotărâre inițial erau propuse căre acordare 11.413 burse, cu 16 mai puține decât în acesta.
Prin acest proiect de hotărâre se ia în considerare faptul că acordarea burselor reprezintă o formă de sprijin material ce vizează atât protecția socială, cât și stimularea elevilor care obțin rezultate foarte bune la învățătură.
Acordarea burselor ar putea fi aprobată pentru 48 de unități de învățământ preuniversitar din Constanța.
Hotărârea urmează să fie votată de consilierii locali.
În cele ce urmează, redăm integral proiectul de hotărâre:
Foto: Ilustrativ (www.pixabay.com)
Citește și:







