O nouă campanie desfășurată de Ministerul Educației: „Omul sfințește locul”, dedicată „profesorilor buni” ai României

Învățământ
Începând de săptămâna aceasta, pe pagina de Facebook a Ministerului Educației apare rubrica „Omul sfințește locul”, în semn de recunoștință pentru persoanele care schimbă în bine comunitățile educaționale din care fac parte.
Ministerul Educației solicită ajutor pentru găsirea și mulțumirea profesorilor buni ai României, printr-o menționare a acestora în comentariile postării de pe Facebook, prin tag.
Rubrica este deschisă prin prezentarea domnului profesor Viforel Dorobanțu, director al Școlii numărul 1 din Curcani, județul Călărași.
Școala din Curcani poate fi exemplul că există educație de calitate în mediul rural. Elevii acestei școli învață geometria și fizica pe terenul de sport sau pătrund, la clubul de lectură, în lumea fantastică a seriei Harry Potter.
Directorul școlii, Viforel Dorobanțu înțelege nevoia de schimbare a școlii românești și de corelare a metodelor de predare în funcție de nevoile copiilor.
Astfel, în anul 2019 directorul a început dotarea fiecărei clase cu câte un calculator și un televizor, conectate la internet, prin fibră optică. Cu sprijinul ONG-urilor la școală și la grădiniță, au fost organizate cluburi de lectură pentru elevi și pentru părinții preșcolarilor și ore suplimentare gratuite pentru copiii din clasele primare.
Foto: Facebook







