O profesoară din Constanța, care predă la Techirghiol, și-a urmat glasul inimii: „Cum să-i las chiar în ultimul an?”
Învățământ
Mesajul emoționat al unei profesoare din Constanța, ce predă la o școală din Techirghiol, a stârnit emoții în rândul colegilor, dar, mai ales, al elevilor. Cadrul didactic este diriginte al clasei a XII-a și, anul acesta a avut posibilitatea să predea la o unitate din Constanța, scăpând, astfel, de o epuizantă navetă de câteva ore, zilnic.
Iată ce a transmis prof. Ioana Steluța Manea:
„Am fost la o răscruce de drumuri. Trebuia s-aleg între a rămâne-n continuare profesor la Techirghiol sau a profesa în oraș, aproape de casă, adică aș fi câștigat timp, lucru după care tânjesc de ani buni. O oportunitate venită total pe neașteptate, chiar înainte de 1 septembrie.
Toată vara m-am gândit cu groază că voi începe iar naveta, o navetă epuizantă, o navetă care mă-mpiedică să fac multe alte lucruri utile, trei ore și ceva dus-întors, uneori chiar patru ore, iar în iulie, primarul nostru a desființat două stații de autobuz 5-40, exact cele aproape de mine, adică și mai mult timp pe drum.
Firește, când am auzit propunerea mi-a venit să sar în sus de bucurie. „Scap de navetă!” – a fost primul gând.
Dar apoi mi-a apărut în minte clasa mea. Sunt dirigintă la a XII-a, iar pe câțiva dintre ei, vreo șapte-opt elevi, îi am dintr-a cincea, dintre care două fete ar fi putut dintr-a noua să fie la licee foarte bune din Constanța, dar au rămas la noi. O clasă de suflet, de care m-am atașat. Cum să-i las chiar în ultimul an?
Anul trecut, câțiva dintre ei mi-au scris scrisori, scrisori de mână, o elevă, care-a venit din Grecia pe când era-n gimnaziu, chiar a legat-o foarte frumos cu o fundă faină, părea o scrisoare de-acum 70 de ani, nu știu cum le-a venit ideea aceasta, scrisori în care-mi povesteau fragmente din viața lor, dar mai ales despre frământările lor. (…)
Iubesc matematica, dar cel mai și cel mai mult iubesc materia dintr-a XII-a, iubesc integralele, legile de compoziție și polinoamele. Aș fi-n stare să predau și 10 ore pe zi numai materie la a XII-a. Cu tot sufletul. Dar fără navetă, fără presiuni, fără stres. Și, firește, să am auditoriu. Poate fi și-un singur elev, dar atât timp cât e interesat, merită.
Ei bine, a început zbuciumul lăuntric de zile-ntregi, nopți nedormite în care mă rugam să iau decizia bună, nopți în care analizam cele două variante. Era o luptă cruntă între rațiune și inimă. Rațiunea-mi spunea clar să aleg serviciul aproape de casă, aș fi luat microbuzul din apropierea blocului, nu să merg mult până-n stația lui 5-40 precum spre Techirghiol, aș fi mers 10 minute cu el, sau chiar mai puțin, și ajungeam la muncă fără niciun stres imens că aș întârzia. Plus c-aș fi avut un salariu mai mare.
Prietenii mei, care știu ce chin e pentru mine naveta, mi-au spus că nici n-ar trebui să stau pe gânduri, că nu pot rata o asemenea șansă. Mama-și dorește foarte mult să nu mai fac naveta, dar și ea, fost profesor foarte dedicat, simțind asemenea mie, m-a-ntrebat ce fac cu clasa mea, îi las chiar într-a 12-a?
Însă, tot inima, nu doar rațiunea, îmi șoptea că trebuie s-aleg și-o schimbare-n viața mea.
Și totuși, vizualizându-mă-n celălalt loc, am simțit inima grea cu gândul la cei dintr-a XII-a. M-ar fi mustrat conștiința.
Nu știu dacă știți ce bucurie imensă e să predai integrale unor elevi cărora, în urmă cu ani, pe când erau într-a cincea și erau mici-mici și adorabili, tot tu le-ai predat puteri.
Iar eu am ales să trăim împreună această bucurie„.
FOTO: Ilustrativ
Citește și:
