Peste 100 de elevi din comuna Lipnița primesc astăzi și mâine bursele școlare

Învățământ
Cei mai merituoși elevi din comuna Lipnița primesc astăzi și mâine bursele școlare acordate de Primărie. Doar zece elevi care învață la școlile din comună primesc burse de merit și de studiu, restul de 99 fiind burse sociale.
Valoarea unei burse sociale este de 200 de lei/lună, a celei de merit este de 200 de lei/lună, iar a celei de studiu de 150 de lei/lună.
În total, pe raza comunei, în aceste zile vor fi distribuite nouă burse de merit, o bursă de studiu și 99 de burse sociale.
Astăzi și vineri părinții trebuie să ridice, pentru copiii lor, bursele pentru o perioadă de patru luni – cei care beneficiază de burse sociale, și pentru o perioadă de trei luni – pentru cei care au burse de merit.
Astfel, în intervalul 8:30 – 11.00, vor fi distribuite bursele elevilor din Lipnița, iar începând cu ora 11:30 celor din Carvăn, la Școala Gimnazială nr. 2 Carvăn.
Vineri, 16.12.2022, începând cu ora 8.00 vor fi distribuite bursele elevilor din Coslugea la Școala Gimnazială nr. 3 Coslugea, iar începând cu ora 13.00 vor primi burse elevii din Canlia, la Școala Gimnaziala nr. 1 Canlia.
Bursele se vor ridica doar de către părinți, care trebuie să aibă asupra lor un act de identitate, transmit autoritățile locale.
Citește și:







