Tezele ar putea fi eliminate în acest an școlar

Învățământ
Tezele ar putea fi eliminate în acest an școlar, iar Ministerul Educației analizează mai multe variante, astfel încât să fie aplicate aceleași reguli și pentru copiii care învață în scenariul verde, adică merg la școală, și pentru cei care fac exclusiv cursuri online, potrivit secretarului de stat Luminița Barcari.
Variantele în lucru privind susținerea tezelor, potrivit secretarului de stat:
- În scenariul verde, elevii să dea tezele normal.
- Elevii care învață în scenariul galben să susțină aceste lucrări în momentul în care vin la școală, profesorul având în vedere ca ei să aibă același tip de item.
- Pentru elevii școlilor din scenariul roșu – în funcție de disciplină – pot fi concepute subiectele pentru teze adaptat în funcție de tipul de itemi la care se pretează fiecare disciplină. De exemplu, la Limba și literatură română, s-a propus chiar un eseu. Deci, în scenariul roșu elevul să transmită lucrarea lui în timp real profesorului.






