(VIDEO) Revoltă a Asociației Elevilor din Constanța cu privire la gratuitatea transportului pentru navetiști: „Vom acționa în instanță Hotărârea de Guvern”

Învățământ
Asociația Elevilor din Constanța transmite că „își exprimă revolta față de nepăsarea Ministerului Educației în asigurarea transportului gratuit al elevilor! Transportul elevilor nu este, în continuare, gratuit, elevii navetiști fiind nevoiți să plătească în prima zi de școală”.
Astăzi, în contextul începerii cursurilor și a primei zi de școală, elevii navetiști nu au beneficiar de gratuitate, fiind nevoiți să își plătească în continuare biletele și abonamentele. În urma ședinței de Guvern din data de 8 septembrie, când a fost adoptată Hotărârea de Guvern care reglementează transportul elevilor, Ministerul Educației a anunțat că elevii vor avea gratuitate la toate tipurile de transport.
„Asociațiile de elevi din țară au avertizat că Hotărârea de Guvern va fi una inaplicabilă, care nu va duce în mod real la asigurarea gratuității, depunând amendamente atunci când proiectul se avea în stadiul de proiect și susținându-le în cadrul dezbaterii publice organizate de Minister. Și Consiliul Economic și Social, prin aviz, a constatat anumite probleme semnalate de asociațiile de elevi, precum contradicții cu legislația europeană.
Ministerul Educației a refuzat, din nou, să țină cont de aceste observații, batjocorind procesul de transparență decizională. Astfel, aroganța și autosuficiența acest instituții sunt singurele motive pentru care elevii navetiști, astăzi și în viitorul an școlar, vor abandona școala.
Vom acționa în instanță Hotărârea de Guvern pentru ca toți elevii navetiști să poată beneficia de transport gratuit!”, transmit reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța.
Video: Asociația Elevilor din Constanța
Foto: Ilustrativ (Image by Drazen Zigic on Freepik)
Citește și:
OFICIAL: Elevii și studenții au GRATUITATE la transportul public local, metropolitan şi judeţean
De mâine elevii se întorc în bănci! Iată structura anului școlar 2023 – 2024







